
Duminică, 22 Noiembrie 2009
20:00
La propunerea preşedintelui Institutului Cultural Român, Horia-Roman Patapievici, primarului Veneţiei, Massimo Cacciari, i-a fost conferit „Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Mare Ofiţer”. Înaltul titlu i-a fost conferit de preşedintele României, Traian Băsescu, „în semn de recunoaştere a meritelor sale deosebite la promovarea şi dezvoltarea relaţiilor culturale româno-italiene, pentru promovarea imaginii reale a ţării noastre şi susţinerea românilor în Italia”. Decretul a fost publicat în „Monitorul oficial”, nr. 466 din 7 iulie 2009.Ceremonia de înmânare a ordinului va avea loc duminică, 22 noiembrie, pe scena Teatrului La Fenice de la Veneţia, în deschiderea concertului de gală dedicat Zilei Naţionale a României.
[...]
Duminică, 22 Noiembrie 2009
20:00
Duminică, 22 noiembrie 2009, începând cu ora 20,00, pe scena prestigiosului Teatrului La Fenice din Veneţia va avea loc un concert de gală dedicat Zilei Naţionale a României. Soliştii concertului vor fi soprana Leontina Văduva, violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Horia Mihail, acompaniaţi de Orchestra Teatrului La Fenice, dirijată de Andrea Battistoni. Evenimentul este organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune şi se bucură de înaltul patronaj al Regiunii Veneto, al Provinciei Veneţia şi al Primăriei Veneţiei, precum şi de sprijinul Institutului Cultural Român şi al Fundaţiei Teatrului La Fenice.[...]
Joi, 19 Noiembrie 2009
La 1 aprilie 2008 a fost înfiinţat la Milano cluster-ul EUNIC, având ca membri fondatori următoarele instituţii: Forumul Austriac de Cultură, Centrul Cultural Francez, Goethe Institut şi Institutul Cervantes. Alături de cei patru membri fondatori, în prezent următoarele instituţii sunt membri observatori: Institutul Elveţian din Roma şi filiala sa de la Milano, Consulatul General al Poloniei la Milano, British Council, Consulatul General al Ţărilor de Jos şi, începând cu 19 noiembrie 2009, prin semnarea Cartei de aderare, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.
[...]
Marţi, 17 Noiembrie 2009
18:30 - Luni, 30 Noiembrie 2009
În perioada 17-30 noiembrie, sălile de expoziţie ale Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia vor găzdui expoziţia de fotografie intitulată „Sentimenti in dialogo” („Sentimente în dialog”). Autoarea expoziţiei este Rodica Fleşariu Marinescu, referent la Direcţia Cercetare-Editură a Muzeului Ţăranului Român. În anul 2005, a obţinut masteratul în studii de cultură italiană şi interculturalitate europeană la Universitatea din Bucureşti, cu dizertaţia Pietro Cavallini, pictor din Duecento, între tradiţia bizantină, arta romanică şi zorii Renaşterii. A fost beneficiara a trei burse de studiu ale guvernului italian, în urma cărora a scris volumul intitulat Roma – între jurnal şi fotografie (Editura Paideia, 2004) şi a realizat expoziţiile „Sentimente - itinerar fotografic italian”, prezentată în anul 2008 la Institutul Italian de Cultură din Bucureşti şi „Fascinaţia Romei”, găzduită în acest an de Centrul Cultural Italian din Cluj-Napoca.[...]
Miercuri, 11 Noiembrie 2009
19:30
La editura Institutului Cultural Român a apărut, în condiţii grafice de excepţie, numărul V, 2008 din „Quaderni della Casa Romena di Venezia”, publicaţie ştiinţifică a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, alături de „Annuario”. Obiectivul publicaţiei este de a aduna şi de a aduce la cunoştinţa specialiştilor comunicările, intervenţiile şi traducerile prezentate în cadrul unor manifestări din domeniul academic şi ştiinţific, organizate de institut. Recentul număr (V, 2008) reuneşte comunicările prezentate la congresul internaţional cu tema „România, Sud-Estul European, Europa Central-Răsăriteană: modernizare şi reforme în secolele XIX şi XX”, organizat în perioada 12-13 noiembrie 2008.
[...]
Miercuri, 11 Noiembrie 2009
18:30
Miercuri, 11 noiembrie, începând cu ora 18,30, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează o dezbatere despre relaţiile Veneţiei cu spaţiul românesc şi despre importanţa arhivelor veneţiene pentru istoria românilor.Cu această ocazie, va fi lansat proiectul intitulat “Bursierii Iorga şi Pârvan, din nou în Italia”, la care vor fi invitaţi să participe beneficiari ai celor mai importante burse în Italia oferite de statul român după 1989, la iniţiativa regretatului profesor şi italienist Marian Papahagi.
Primul invitat al Institutului este Şerban Marin, bursier “Nicolae Iorga” la Veneţia în perioada 1999-2000, actualmente şef al Serviciului Documentare, Publicaţii şi Activităţi Ştiinţifice din cadrul Arhivelor Naţionale ale României şi redactor-şef al "Revistei Arhivelor”. Este specialist în istoria Veneţiei, istoriografia veneţiană, relaţiile veneto-bizantine, istoria Cruciadelor, mitul troian în evul mediu occidental etc. În ianuarie 2009 a susţinut teza de doctorat intitulată Cronistica veneţiană şi mitologia politică a Cetăţii din lagune în Evul Mediu. Mitul originilor, obţinând titlul de doctor în istorie cu distincţia summa cum laude.
În cadrul manifestării, va fi prezentat volumul semnat de Şerban Marin, Studii veneţiene. Veneţia, Bizanţul şi spaţiul românesc, apărut în anul 2008, la Editura Academiei Române.
[...]
Marţi, 10 Noiembrie 2009 - Marţi, 17 Noiembrie 2009
În perioada 10-17 noiembrie, Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia găzduieşte cea de-a paisprezecea – şi ultima -expoziţie din seria “Young Romanian Art”, proiectul curatorial semnat de Mircea Nicolae, câştigătorul rezidenţei pe timpul Bienalei de Artă de la Veneţia. Expoziţia se numeşte “The End of Folklore” şi cuprinde lucrări de Maxim Dumitraş, Lucian Muntean şi Cosmin Năsui.[...]
Joi, 05 Noiembrie 2009
18:30
În sala de conferinţe „Marian Papahagi” a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc joi, 5 noiembrie, o dezbatere despre exilul literar românesc, urmată de lansarea recentei traduceri în limba italiană a romanului lui Vintilă Horia, Cavalerul resemnării (Il Cerchio, 2009). Manifestarea este organizată în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Il Cerchio” din Rimini.Nume de referinţă pentru exilul literar românesc, Vintilă Horia este unul din cei mai cunoscuţi scriitori români în Italia. Printre operele sale traduse în italiană se numără: Dumnezeu s-a născut în exil (Dio è nato in esilio), O femeie pentru apocalipsă (La donna dell'Apocalisse), Scrisoarea a VII-a (La settima lettera), Jurnalul unui ţăran de la Dunăre (Diario di un contadino del Danubio).
[...]
Luni, 02 Noiembrie 2009 - Luni, 09 Noiembrie 2009
În perioada 2-9 noiembrie, Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia găzduieşte cea de-a treisprezecea expoziţie din seria “Young Romanian Art”, proiectul curatorial semnat de Mircea Nicolae, câştigătorul rezidenţei pe timpul Bienalei de Artă de la Veneţia. Expoziţia se numeşte “ Roarchive” şi cuprinde lucrări de Bogdan Bordeianu. Selecţia de imagini reprezintă o parte din contribuţia fotografului la proiectul „RoArchive”, iniţiat de Iosif Kiraly.[...]
Miercuri, 28 Octombrie 2009
18:30 - Miercuri, 11 Noiembrie 2009
În perioada 28 octombrie - 11 noiembrie, sălile de expoziţie ale Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia vor găzdui expoziţia de pictură „Al di sopra del Labirinto” / "Deasupra Labirintului" de Aurora Speranţa Cernitu (n. 1956), unul din cele mai reprezentative nume din peisajul artelor plastice din Oltenia. Membră a Uniunii Artiştilor Plastici, autoarea expoziţiei de la Veneţia abordează teme precum zborul (scara infinită), amintiri – obiecte, provocând interpretări ale unor imagini-simbol: inorogul, pocalul, arlechinul, dualitatea măştii sau enigma cheii. Uneori, cum este cazul măştilor tradiţionale revalorizate plastic, discursul artistic pare a fi focalizat pe obiectul aparent detaşat de context. Aurora Speranţa Cernitu face parte din Società delle Belle Arti – Circolo Degli Artisti din Florenţa, Italia. În România, a expus în Galeriile ARTA ale Uniunii Artiştilor Plastici – filiala Craiova, la Muzeul de Artă din Craiova şi Muzeul de Artă din Drobeta Turnu Severin, iar în Italia la Galeria de Artă Casa di Dante şi Galeria La Pergola din Florenţa.
[...]
Concurs
Duminică, 07 Iunie 2009 - Duminică, 22 Noiembrie 2009
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia anunţă organizarea unui concurs pentru acordarea unei rezidenţe constând în realizarea unui proiect expoziţional, care va fi amenajat în Noua Galerie a Institutului, pe durata celei de-a 53a ediţii a Bienalei de Artă de la Veneţia (7.06.2009- 22.11.2009). Pe această perioadă, câştigătorul concursului va beneficia de o bursă lunară în valoare de 1000 euro. [...]
Vineri, 05 Iunie 2009
17:30 - Duminică, 22 Noiembrie 2009
Vineri, 5 iunie a.c., orele 17,30, la Pavilionul României din spaţiul "Giardini di Castello" va avea loc vernisajul proiectului expoziţional „Seducţia intervalului”, cu care ţara noastră participă, în perioada 5 iunie - 22 noiembrie, la cea de-a 53-a ediţie a Bienalei Internaţionale de Artă de la Veneţia. Întîlnirea cu presa va avea loc în perioada 4-6 iunie, orele 11,30.Directorul artistic al acestei ediţii a Bienalei este curatorul şi teoreticianul suedez Daniel Birnbaum iar titlul expoziţiei propuse pentru Arsenale şi Palazzo delle Esposizioni din Giardini este „Making Worlds”. În prestigioasa selecţie oficială pentru această secţiune a Bienalei, curatorul Daniel Birnbaum l-a inclus şi pe artistul conceptual de origine română Andrei Cădere (1934-1978), considerat de către specialişti drept unul dintre cei mai importanţi artişti români ai tuturor timpurilor, în ciuda faptului că este foarte puţin cunoscut.
[...]
Vineri, 05 Iunie 2009
18:30 - Duminică, 22 Noiembrie 2009
Odată cu debutul celei de-a 53-a ediţii a Bienalei de Artă de la Veneţia, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică va fi inaugurată vineri, 5 iunie, orele 18,30, expoziţia „Globuri de sticlă (25 de case demolate)” a tânărului artist vizual Mircea Nicolae. Proiectul reprezintă, în esenţa sa, o atitudine reflexivă asupra dispariţiei unei „lumi” (imobilele de joasă înălţime construite la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în prima parte a secolului al XX-lea în zona centrală a Bucureştiului) şi asupra apariţiei uneia noi (locuinţele sau sediile de firmă).Mircea Nicolae este câştigătorul primei rezidenţe oferite de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, iniţiativă care se înscrie în strategia Institutului Cultural Român privind încurajarea tinerilor în diverse domenii de creaţie, prin acordarea de burse şi rezidenţe.
Juriul care a selectat proiectul câştigător a fost compus din nume de prestigiu precum Andreas Fogarasi, câştigătorul marelui premiu “Leul de aur” pentru cel mai bun proiect naţional la ultima ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia, Erwin Kessler, critic de artă din România, Fabio Cavallucci, coordonatorul ediţiei din 2008 a Bienalei Europene de Artă Contemporană “Manifesta” şi fost director al Galeriei Civice din Trento, Saverino Simi de Burgis, critic de artă, profesor la Academia de Arte din Veneţia.
[...]







































