
Luni, 05 Iulie 2010 - Vineri, 09 Iulie 2010
În perioada 5 - 9 iulie, Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, organizează proiectul „Literodromul Babel”, un workshop care va reuni traducători de literatură română din mai multe spaţii lingvistice: Bulgaria, Franţa, Germania, Israel, Italia, Olanda, Polonia şi Ungaria. Obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea reţelei traducătorilor de literatură română şi crearea unor sinergii care să propulseze această literatură pe circuitul internaţional.
[...]
Vineri, 02 Iulie 2010
18:30 - Duminică, 18 Iulie 2010
Vineri, 2 iulie, de la ora 18.30, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va găzdui vernisajul expoziţiei „Între viciu şi virtute” de Ioana Filipescu şi Iulia Tarciniu.Expoziţia va fi curatoriată şi prezentată publicului de dr. Maurizio del Maschio, jurnalist şi cavaler al Ordinului de Malta.
Iulia Tarciniu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, desfăşurându-şi actualmente activitatea la Veneţia, unde a deschis un apreciat atelier de iconografie bizantină.
Ioana Filipescu este absolventă a Universităţii de Artă şi Design “Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, actualmente bursier “Nicolae Iorga” al IRCCU Veneţia.
[...]




























