Soprana Adela Zaharia şi tenorul Bogdan Zahariea în opera "Carmen" la Haifa. 30-31 octombrie 2011

Orchestra simfonică din Haifa, una dintre cele mai prestigioase din Israel, organizează producţia operei "Carmen" de Georges Bizet. Spectacolele vor avea loc la Haifa Auditorium în 30 şi 31 octombrie.
Tinerii muzicieni Adela Zaharia (soprană, n. 1987) şi Bogdan Zahariea (tenor, n. 1979) au fost selecţionaţi pentru interpretarea rolurilor Micaela, respectiv Dancairo. Cu sprijinul ICR Tel Aviv.

Soprana Adela Zaharia este absolventă a Academiei de muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca (2010) şi a urmat cursuri de master class cu profesori din Franţa şi Germania. A obţinut în iulie 2010 locul 3 la festivalul şi concursul internaţional "Hariclea Darclée" de la Brăila. Solista a susţinut concerte pe scenele Filarmonicii din Tg. Mureş, Râmnicu- Vâlcea şi Arad, pe scena Operei Române şi Operei Maghiare din Cluj-Napoca.
Tenorul Bogdan Zahariea, solist al Operei naţionale din Timişoara, este absolvent al Universităţii de arte "George Enescu" din Iaşi (2008, master, 2006, licenţă) şi a urmat cursuri de master class cu Ludovic Spiess, Mariana Nicolesco şi Corneliu Murgu. A susţinut concerte în Austria, Germania, Elveţia, Franţa, Italia, Spania, Belgia, Olanda etc.

Spectacole:
Duminică 30/10/2011, ora 20:30. Bilete: http://haifasymphony.co.il/concerts.asp?p=56
Luni 31/10/2011, ora 20:30. Bilete: http://haifasymphony.co.il/concerts.asp?p=64

Program Orchestra simfonică Haifa, opera Carmen comunicat de presă