NEWSLETTER
Dacă doriţi să primiţi newsletter-ul ICR, vă rugăm să introduceţi adresa de e-mail aici:

 
 

Ateliere, dezbateri, romane grafice, filme, concerte şi alte surprize pe bandă, la Salonul European de Bandă Desenată

Joi, 03 noiembrie 2011 - Duminică, 20 noiembrie 2011



Salonul European de Bandă Desenată, aflat la a doua ediție, propune, până pe 20 noiembrie 2011, la galeria Foto Anexa a Muzeului Național de Artă Contemporană (Calea Moșilor, nr. 62-68), 16 expoziții, numeroase ateliere de creație, întâlniri cu artiști din șapte țări, dezbateri, conferinţe, sesiuni de autografe, lansări de carte, filme și concerte.

lansări / Joi, 10 noiembrie, la ora 18.00, este programată lansarea romanului grafic Travesti de Mircea Cărtărescu de Edmond Baudoin, în prezenţa autorului şi a scriitorului Mircea Cărtărescu, urmată de o masă rotundă despre adaptarea literară în banda desenată. Romanul grafic a fost publicat de Editura Humanitas în parteneriat cu Asociaţia Jumătatea plină. Autor cunoscut pentru reînnoirea benzii desenate din ultimii 30 de ani, Edmond Baudoin mărturisea: „Sunt oameni care te fac să creşti, iar Mircea Cărtărescu este unul dintre aceştia. De fiecare dată când am fost în prezenţa lui, am încercat să fiu mai frumos. Asta numesc eu să creşti.”
Duminică, 13 noiembrie, ora 18.00, la Atelier 35 (Str. Şelari 13) va avea loc lansarea romanului grafic Strâmb Living de Brynjar Abel Bandlien, publicat de Jumătatea plină şi Hardcomics, cu sprijinul Căminului Cultural. Brynjar Abel Bandlien, coregraf norvegian stabilit in România, este un autor proaspăt de benzi desenate. Marţi, 22 noiembrie, ora 18.00, va fi lansat romanul grafic Stigmata de Lorenzo Mattotti, publicat de Editura Art în parteneriat cu Jumătatea plină, cu sprijinul Institutului Francez.

ateliere / Sâmbătă, 12 noiembrie şi duminică, 13 noiembrie, în intervalul orar 12.00 – 15.00, copiii sunt aşteptaţi cu mic cu mare la atelierul interactiv „Desenez de mic!“ susţinut de Octav Ungureanu şi artiştii revistei Comics. Tot sâmbătă şi duminică, de la ora 16.00 la 19.00, sunt programate ateliere dedicate scenariilor de bandă desenată cu scriitorul Jean-Lorin Sterian şi cu autorii de benzi desenate Eugen Erhan şi Tudor Muscalu, creatorii Fredo & Pid’jin. Pentru cel de-al doilea atelier, participanţii sunt rugaţi să se înscrie la adresa or.rci@unaboic.aleahim. Sâmbătă, 19 noiembrie, între orele 16.00-19.00, este programat un atelier de producţie - animaţie 3D cu Adrian Budriţan. Iniţiaţii 3D dar şi începătorii sunt rugaţi să-şi anunţe participarea adresa or.reklawd3@eciffo. Duminică, 20 noiembrie, ora 14.00, Ilan Manouach (Grecia) va susţine atelierul „Ce e de înţeles?“, având ca temă lectura şi analiza naraţiunii secvenţiale experimentale.

concerte / Până pe 20 noiembrie vor mai avea loc şi două concerte în Club Control (Str. Academiei 19): sâmbătă, 12 noiembrie, de la 21.00, va urca pe scenă trupa Makunouchi Bento (România), iar pe 19 noiembrie, de la 21.00, vor concerta Balinese Beast (Grecia). Accesul la concertul din 19 noiembrie este liber, în limita locurilor disponibile. La concertul susţinut de Makunouchi Bento preţul unui bilet este 10 lei.

conferinţe / Miercuri, 9 noiembrie, la ora 19.00, va fi lansat catalogul Muzeul Benzii Desenate şi va avea loc un dialog cu Alexandru Ciubotariu și invitații săi, artişti de banda desenată sau participanţi la activităţile din cadrul Muzeului. Sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 16.00, Dominique Goblet va susţine conferinţa „Banda desenată şi arta plastică contemporană“. 

proiecţii / Proiecții de scurtmetraje de animaţie poloneze și desene animate pentru copii se adaugă ofertei acestei ediții în cadrul căreia organizatorii promit și câteva evenimente-supriză.

Proiecţii de desene animate pentru copii
3-20 noiembrie / sâmbăta & duminica / 12.00-16.00

Proiecţii de scurtmetraje de animaţie poloneze
3-20 noiembrie / sâmbăta & duminica / 18.00-20.00

carte / Trei puncte de vânzare de carte şi reviste sunt puse la dispoziţia publicului iubitor de bandă desenată.

…şi, desigur, expoziţii / Printre expozițiile care vor putea fi vizitate la SEDB se numără Călătorie în cea de-a 9-a dimensiune: banda desenată Valonia-Bruxelles, Banda desenată contemporană din Portugalia, O Přibjehi – prima trilogie cehească de benzi desenate dedicată povestirilor romilor, expoziţia BD prilejuită de Preşedinţia poloneză a Consiliului Uniunii Europene, planșele originale rezultate din colaborarea Nichita Stănescu – Sandu Florea, Comment faire une BD (Editura M.M. Europe), Creating Comics – rezultatele atelierului Sascha Hommer & Kati Rickenbach, Bitta Generation (BD și ecologie), Strâmb living (Brynjar Bandlien), Cartea lui George, expoziții dedicate unor romane grafice – Travesti de Mircea Cărtărescu (Edmond Baudoin) și Stigmata (Lorenzo Mattoti), expozițiile de autor Livia Rusz, Dominique Goblet (BD contemporană/curent alternativ) şi Ilan Manouach, expoziţia cu lucrări publicate în revista Comics.
Expoziţiile speciale de bandă desenată pot fi vizitate pe toată durata Salonului / 3-20 noiembrie / miercuri – duminică / 12.00-20.00.


Detalii despre program: bandadesenataeuropeana.blogspot.com, www.icr.ro/salon_bd_2

Proiect al clusterului EUNIC în România, Salonul European de Bandă Desenată este organizat în parteneriat de Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Goethe-Institut, Institutul Camões, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Polonez, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Asociaţia Jumătatea plină, Editura M.M. Europe, Asociaţia Bedefililor din România, Librăria Cărtureşti.

Luni, 24 noiembrie 2014 16:42
 Română |  English
CĂUTARE

NEWSLETTER


    SPUNE-I UNUI PRIETEN
Trimite la (e-mail):
*
De la (e-mail):
*
Mesaj (opţional):
Scrieţi în caseta de text codul din imaginea de lângă ea:
 » *