Târgul Internaţional de Carte de la Praga „Lumea Cărţii” (ediţia a XXII-a)

În perioada 12-15 mai a.c. se desfăşoară la Praga cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte "Lumea Cărţii", în incinta Palatului Expoziţional Holešovice. Standul României (poziția S107), organizat de Ministerul Culturii în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Praga, va fi gazda prozatorilor Ciprian Vălcan, Ioana Bâldea Constantinescu și Ana Maria Sandu, a poeților Răzvan Ţupa şi Iulian Tănase și a ilustratorului Adrian Barbu.

Sesiunile literare, câte două pentru fiecare autor, susţinute în limbile română şi cehă, vor gravita în jurul cărților care vor fi prezente la stand, dar vor oferi, totodată, o platformă de dialog cu publicul interesat de evoluţia literaturii româneşti contemporane.

Târgul Internaţional de Carte de la Praga reprezintă, în acest context, şi un bun prilej de prezentare a ofertei de carte românească în traducere cehă, a editurilor româneşti, prin cataloagele puse la dispoziţie de acestea, şi de intermediere a întâlnirii dintre specialişti în domeniu, cititori şi autori români.

Moderarea și translația în cadrul evenimentelor vor fi asigurate de către: Libuše Valentová, Jiří Našinec, Jitka Lukešová, Hana Herrmannová.

Programul desfășurat al evenimentelor la standul național al României:

Vineri, 13 mai

16.00 - 17.00 Răzvan Țupa, lectură de poezie - Corpuri româneşti şi alte poeme.

Moderare și translație: Libuše Valentová. Organizator: ICR Praga

17.00 - 18.00 Ana Maria Sandu și Ioana Bâldea Constantinescu, în dialog.

Moderare și tanslație: Jiří Našinec. Organizator: Ministerul Culturii

18.00 - 19.00 Despre poezie, cu Iulian Tănase, lectură publică din volumul Teoria tăcerii.

Moderare și translație: Jitka Lukešová. Organizator: ICR Praga

Sâmbătă, 14 mai

11.00 - 12.00 Editorii cehi întâlnesc autorii români.

Moderare și translație: Jitka Lukešová, Hana Herrmannová. Organizatori: Ministerul Culturii și ICR Praga

13.00 - 14.00 Prezentare de carte, Aripi de oțel, de Adrian Barbu şi Jiří Šitler, ed. Jumătatea Plină, 2014 (în cehă: Ocelová křídla, ed. Mlada Fronta, 2016).

Participă ilustratorul Adrian Barbu. Moderare și translație: Jitka Lukešová. Organizator: Ministerul Culturii

14.00 - 15.00 Lansare de carte, Ciprian Vălcan - Metafizica biciliștilor.

Moderare și translație: Hana Herrmannová. Organizator: Ministerul Culturii

Ministerul Culturii mulțumește editurilor care au contribuit cu carte la prezența României la Festivalul Internațional al Cărţii de la Praga: Adenium, Aius, Grupul Editorial Art, Anteea, A.T.U., Cartea Copiilor, Cartea Românească, Casa Radio, Câte-n lună și-n mansardă, Corint, Curtea Veche, Eurobook, Doxologia, HAC! BD, Hasefer, Herg Benet, Humanitas, Humanitas Fiction, Institutul Cultural Român, Magic Print, Mediamorphosis, Editura Militară, Minitremu, Nemira, Paralela 45, Polirom, Rao, Editura Universității din București, Trei, Tritonic,Tracus Arte, Vellant, Vivaldi, Zorio.

Sponsori: SC Kandia SA, Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica