Filmul românesc Ana, mon amour la Copenhaga

Filmul romanesc Ana, mon amour la Copenhaga

În contextul celebrării Lunii Francofoniei la Copenhaga și a împlinirii a 25 de ani de la aderarea statului român la Organizația Internațională a Francofoniei, Institutul Cultural Român de la Stockholm în colaborare cu Ambasada României în Regatul Danemarcei invită publicul danez joi, 22 martie 2018, de la orele 17.00, la vizionarea peliculei Ana, mon amour (în limba română cu subtitrări în limba franceză). Evenimentul va fi găzduit de către Institutul Italian de Cultură din Copenhaga. Vizionarea va fi urmată de o recepție oferită de Ambasadorul României la Copenhaga.

Intrarea la film este liberă.

Filmul Ana, mon amour (2017), o co-producție franco-română, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost distins cu premiul Ursul de Argint la cea de-a 67-a ediţie a Berlinalei și este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.

Prezentarea filmului este disponibilă la pagina: https://www.youtube.com/watch?v=f7UM2S00zMI.