Concertul Cvartetului Bălănescu la Palac Akropolis, Praga

Institutul Cultural Român de la Praga și Rachot Production s.r.o  vă invită să participaţi la concertul Cvartetului Bălănescu, care va avea loc miercuri, 3 octombrie 2018, la Palác Akropolis (Kubelíkova 27, Praha 3), începând cu ora 19:30.

Cvartetul Bălănescu este un cvartet de coarde avangardist care abordează un stil muzical specific incluzând ritmuri sacadate, dezacorduri muzicale și aranjamente complexe, făcându-și debutul pe piața muzicală cu reinterpretări ale pieselor trupei germane Kraftwerk. Cvartetul are în spate numeroase colaborări cu artiști renumiți, dintre care îi amintim pe David Byrne, Michael Nyman și Spiritualized.

Intrarea la concert se face numai pe bază de bilet, care poate fi achiziționat de aici: Rachot,Akropolis,Goout.