În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, creşterea nivelului de trai al burgheziei mijlocii a deschis pofta de distracţii şi agrement. În acest context, asistăm, în Europa, la o dezvoltare fără precedent a consumului de spectacole de divertisment. Pentru că frecventarea spectacolelor a devenit o activitate mondenă, marile oraşe europene se vor dota cu clădiri care să corespundă acestui surplus la funcţiunea de bază. Într-un cuvânt, construcţia de teatre a înflorit în întreaga Europă, de la Hamburg la Odesa, de la Szeged la Zürich, de la Budapesta la Praga, de la Baden la Zagreb, de la Iaşi la Oradea şi Cluj. În aproape toate oraşele europene se construiesc teatre dramatice, teatre de operă şi mai ales teatre de variétés. Se urmărea ca clădirile să fie funcţionale, să-şi îndeplinească rolul reprezentativ, să fie rezistente la foc şi, în cele mai multe cazuri, să fie construite foarte repede, pentru a răspunde unui moment ce trebuia comemorat sau pentru a fi inaugurate cu ocazia unei vizite imperiale sau regale.

     Palatul Roznoveanu, cunoscut şi sub numele “Palatul Princiar”, “Palatul Ferdinand”, “Palatul aducerilor aminte”, este un monument de arhitectură, construit în secolul al XVIII-lea, în Iaşi.
     În pitoreşti cotloane ieşene se găseşte străvechiul Palat Roznovanu, Palatul din Iaşi, “al regilor din Belgrad”, actual sediu al Primăriei şi fosta reşedinţă a vistiernicului Iordache Roznovanu-Rosetti, om politic ambiţios şi influent, care a dominat viaţa politică în Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Impresionantă prin somptuozitate şi prin fastul interioarelor, „picturi murale pe tavan, mătase colorată pe pereţii laterali, până sus, balustradele aurite, totul era mult mai bogat şi mai preţios“, clădirea a fost construită în deceniile VII – X ale sec. al XVIII-lea şi restaurată între anii 1830 şi 1833 de către cunoscutul arhitect Gustav Freiwald, cel care a proiectat şi Catedrala Mitropolitană din Iaşi. În ansamblu, ca arhitectură dar şi prin frescele interioare şi statuile ce împodobeau în 1830 exteriorul, palatul aparţine stilului neoclasic, cu elemente ornamentale eclectico-baroce. Clădirea a fost printre primele care a avut amenajări de confort şi instalaţii moderne.

     Prima atestare documentară în presa vremii a Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa „Aurel Vlaicu” are loc la 7 iunie 1910, când pe „câmpul de la Băneasa” (fostul hipodrom de la Băneasa după 1920), pionierul aviaţiei româneşti, Aurel Vlaicu, prezintă câteva evoluţii cu avionul construit chiar de el, la mitingul aviatic, organizat la acea vreme. Aeroportul Băneasa aflat pe actuala poziţie geografică este considerat ca unitate de aviaţie începând din anul 1921.
     În jurul anului 1909, primele zboruri în zona Băneasa au fost efectuate de către Louis Bleriot de pe un hipodrom particular. Încă din 1912, prinţul George Valentin Bibescu, unul din pionierii aviaţiei româneşti, înfiinţează pe moşia surorii sale, mai întâi Aeroportul Băneasa Vest (situat în partea de Vest a Şoselei Bucureşti-Ploieşti) şi apoi Aeroportul Băneasa (în zona de Nord a actualului amplasament), folosind ca pistă de decolare-aterizare pista înierbată care, până nu demult a constituit pistă de rezervă şi siguranţă a Aeroportului.

     Palatul regal - Muzeul Naţional de Artă a României - “La Palatul unde domneşte arta”

     Clădirea actualului Muzeu Naţional de Artă a României are un parcurs istoric tumultuos. În 1837, domnitorul Alexandru Ghica transformă în palat de ceremonie casa construită în 1820 de Dinicu Golescu pe Podul Mogoşoaiei, pe locul ocupat acum de aripa de sud a clădirii muzeului. Între 1859-1866, clădirea, modestă ca dimensiuni şi aspect, continuă să îndeplinească rolul de palat domnesc, fiind locuită de Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România.