Școala de vară „100 pentru România mea”, dedicată tinerilor din comunităţile istorice româneşti din vecinătate, la Pădureni, judeţul Covasna (12-19 august)

Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istoricea organizat, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Covasna, cea de-a treia ediție a şcolii de vară „100 pentru România mea”, dedicată tinerilor din comunitățile istorice românești din vecinătate și denumită astfel pentru a marca Centenarul Marii Uniri. Proiectul a fost desfășurat la Centrul de Agrement Pădureni, jud. Covasna, pentru un grup de aproximativ 100 de tineri elevi şi studenţi, etnici români, cu vârstele între 16 şi 22 de ani, veniţi din comunitățile istorice românești (Republica Moldova, Ucraina, Serbia) și din județele Covasna și Botoșani. Au fost desfăşurate cursuri și ateliere de comunicare, istorie, relații internaționale, educație civică și voluntariat, excursii, seri culturale dedicate comunităţilor româneşti.

Scopul acestui program este de a prezenta tinerilor români din comunitățile istorice valorile, principiile și tradițiile națiunii române într-un cadru informal și de a crea o rețea de legături inter-comunitare, care transcend granițele și barierele de natură administrativă.

Relevanța acestui proiect derivă atât din obiectivele sale strategice menționate anterior, cât și din legătura sa cu programul Centenar, anul acesta școala având drept scop principal prezentarea celor 100 de ani parcurși de România, de la momentul Marii Uniri şi până azi.

În cadrul școlii de vară, au fost organizate ateliere și prelegeri susținute de specialiști din diferite domenii de interes:

- Părintele Ioan Tămaș de la Vâlcele, ce a vorbit despre istoria județului Covasna, la invitația DJST Covasna.

- Cristian Pantelimon, de la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, invitat de către Institutul Cultural Român să susțină o prelegere de geopolitică.

- Ioana Manolache, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, invitată de ICR să susțină o prelegere despre istoria comunismului în România.

- Filip-Lucian Iorga, director general adjunct al Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice, Andrei Novac, director al Direcției Centrul Cărții și Flavia Lupu, director al Direcției Programe Interne, care au vorbit despre activitatea şi proiectele Institutului Cultural Român.

- Jurnalistul Dan Tanasă, ce a vorbit despre activitatea sa legată de promovarea identităţii româneşti, la invitația DJST Covasna.

- Părintele Vasile Antonie Tămaș, care a vorbit despre provocările adolescenței și depășirea lor, la invitația DJST Covasna.

- Istoricul Ion M. Ioniță, care a vorbit despre Marea Unire, la invitația Institutului Cultural Român.

- Florentina Teacă, de la Asociața GRIT și prof. Ioan Lăcătușu, invitați de DJST Covasna.

- Actorul Mihai Răzuș, care a susținut atelierul „Comunicare verbală, corporală şi emoţională”, în cadrul căruia participanții, organizați în 4 echipe, au scris, regizat și jucat scenete de teatru.

Pe lângă programele educaționale clasice, tinerii au participat și la excursii organizate de către DJST Covasna, la Întorsura Buzăului, Valea Zânelor, Covasna și Izvoru Mureșului, apoi la un concert susținut de către cântărețul de muzică folk și poetul Adi Beznă și la o seară românească organizată la sfârșitul taberei, de către ICR și DJST Covasna, având ca element central un concert susținut de către trupa Krypton și de Ansamblul „Voievozii Munților”, precum și cântece și dansuri ale participanților din Republica Moldova.

Parteneri/Co-organizatori: Direcția Județeană de Sport și Tineret Covasna, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău, Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina, Asociaţia pentru Cultură a Românilor/Vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”, Forumul European pentru Istorie şi Cultură din Serbia.