Urmariti emiunea "Lumea si noi" dedicata de TVR.ro Colocviului International Emil Cioran: http://www.tvr.ro/inregistrari.php?file=DATA-2011-04-08-19-14.flv&id=Lumea

Vînători abili de nişe culturale, cîteva zeci de francezi au ales, dintre sutele de oferte culturale ale unei seri, să asiste la conferinţa „Spectacolul: o paradigmă universală“, susţinută la Paris, pe 28 octombrie, de Solomon Marcus, la invitaţia ICR. Academicianul român în vîrstă de 85 de ani – autor a zeci de cărţi în domenii precum matematica, semiotica, informatica, antropologia culturală – a condensat într-un adevărat curs magistral istoria spiritului uman din perspectiva spectacolului, înţeles ca paradigmă inevitabilă, universală. Cititi articolul integral, aici: www.dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/spectacol-cunoa-tere
 

ICR Paris organizează, în perioada 27 septembrie și 3 octombrie 2010, festivalul Nopți clasice la Palatul Béhague cu invitați de excepție, români și străini. Mari muzicieni precum Richard Galliano, Jean-Claude Vanden Eynden, Jean-Claude Pennetier, Gordan Nikolic sau Gilles Apap se alătură artiștilor români de talie internațională Sarah Nemtanu, Mihaela Ursuleasa sau Cvartetului Enescu într-o serie de concerte dedicate operei lui Enescu și a contemporanilor săi europeni. Sub direcția artistică a muzicanului Alin Predoi, festivalul Nopți clasice la Palatul Béhague aduce vibrațiile romantice ale lui Ravel, Sarasate, Enescu, Bartok, Mendelssohn sau Gabriel Fauré sub bolțile mitice ale Sălii bizantine de teatru a Palatului Béhague, fastuos sediu al Ambasadei României în capitala franceză. Cu ocazia concertelor, publicul parizian este invitat să descopere unul dintre cele mai frumoase hoteluri particulare din Paris. La sfîrșitul secolului al XIX-lea, în saloanele împodobite cu lambriuri prețioase, amfitrioana Martine de Béhague primea oaspeți de seamă, printre care Proust, Rodin, Paul Valéry sau Gabriel Fauré. Evenimente artistice și mondene sporesc faima acestui hotel unic, odată cu construirea, în 1898, a celei mai spațioase săli private de teatru din Paris, dotată cu 600 de locuri, orgă și un sistem original de ecleraj. În 1905, în decorul bizantin al acestei săli de spectacol, Gabriel Fauré și-a dirijat opera Requiem iar Isadora Duncan a dansat pe aceeași scenă în 1909, sub privirile admirative ale lui Rodin. Citeste tot articolul aici:

„Astăzi nu mai există pictură. Astăzi există dispozitive.“ Afirmaţia recentă a cineastului Jean-Luc Godard nu e neapărat o judecată de valoare, ci o sinteză formidabilă a punctului în care a ajuns istoria artelor. Creativitatea timpurilor noastre, deloc anemiată, se descarcă în structuri hibride, adesea efemere, care refuză osificarea. „Obiectul“ de artă se consumă în propriul spectacol, prezenţa şi timpul fiinţei devin ingrediente ale performanţei artistice. Jean-Francois Chevrier, istoric francez de artă şi specialist în fotografie, vorbeşte de „formă-tablou“ atunci cînd o imagine devine un obiect autonom, indiferent de formatul sau locul unde este expus. O astfel de imagine îşi este suficientă sieşi, ea nu ilustrează nimic, ci deschide posibilitatea unei experienţe intime, mustind de sensuri, cu cel care priveşte. În ultimele luni, cîteva astfel de „dispozitive“ sau de „obiecte-tablou“ s-au implantat la Paris şi au vorbit despre experienţa intimă numită România. " Citeste integral, aici:

Prejudecata acestui interviu: mergi cu inima strînsă la o întîlnire cu un celebru român stabilit la Paris în 1968, care a lansat, înainte de plecarea în Franţa, o carte despre Ion Barbu – Ion Barbu,. Cosmologia „Jocului secund“, care a lucrat ca fizician în mari universităţi ale lumii şi care se ocupă, de peste 20 de ani, de transdisciplinaritate. Eşti copleşit? Eşti strivit? Mi-a plăcut şi m-a incitat ideea de transdisciplinaritate, pedagogia aceasta de a învăţa, de a te forma, atent la toate orizonturile lumii, pe care a dezvoltat-o Basarab Nicolescu în cărţile şi conferinţele sale. Dar mi-au plăcut şi punctele de inflexiune din opera sa, acele Teoreme poetice. A fost şi momentul 19 noiembrie 1989, cînd lui Basarab Nicolescu i s-a întîmplat un fapt uluitor, care l-a călăuzit pe mai departe. Aşa că un asemenea om n-are cum să te copleşească şi să te strivească. Dimpotrivă, cred că prin această întîlnire s-au pus în mişcare mai multe energii. Sper ca aceste energii creative să ajungă şi la cititori.

Toate cărţile dumneavoastră sînt traduse în româneşte, unele au o a doua şi o a treia ediţie: Noi, particula şi lumea, Rădăcinile libertăţii, Trandisciplinaritatea. Manifest, Teoreme poetice, Ştiinţa, sensul şi evoluţia – Eseu asupra lui Jakob Böhme. În afară de cărţi, sînteţi prezent în România, faceţi dese călătorii aici, aveţi întîlniri ştiinţifice. Cum s-a produs reîntoarcerea în România şi de ce aţi revenit?
Am revenit acasă. Întrebarea are răspunsul imediat: România este locul naşterii mele, locul copilăriei mele, locul multor lucruri care au constituit subconştientul meu. Am revenit în 1993, după 25 de ani de absenţă.

Pentru a citi integral interviul, clic aici: www.observatorcultural.ro/Cel-mai-greu-in-viata-este-sa-ti-gasesti-locul*articleID_23419-articles_details.html

Actorii români Vlad Ivanov şi Maria Dinulescu, într-o scenă din filmul „Concertul“, nominalizat la Premiile César Cele mai importante premii ale industriei franceze de film vor fi decernate în seara de sâmbătă, 27 februarie, la Teatrul Chatelet din Paris. Cu şase nominalizări, pelicula „Concertul“ a regizorului francez de origine română Radu Mihăileanu se află printre favoriţii acestei a 35-a ediţii. Considerat de presa franceză un film „care răscumpără toate lungmetrajele mediocre sau ratate" apărute în toamna anului 2009, „Concertul" a cunoscut succesul încă de la premiera din noiembrie de la Paris. Gândit ca o comedie din care dimensiunea tragică nu lipseşte, filmul a aliniat o distribuţie imensă (400 de figuranţi şi 100 de actori în roluri principale sau secundare). Bugetul total al producţiei, de aproximativ 12-13 milioane de euro, a fost asigurat în cea mai mare parte de Franţa, dar şi de Italia, Belgia şi România. Ţara noastră, unde scenariul a câştigat locul I la CNC, a oferit 430.000 de euro, sumă deloc neglijabilă. Pelicula a fost nominalizată la categoriile „Cel mai bun film", „Cel mai bun regizor", „Cel mai bun scenariu original" (Radu Mihăileanu şi Alain-Michel Blanc), „Cea mai bună muzică scrisă pentru un film" (Armand Amar), „Cea mai bună coloană sonoră" (Pierre Excoffier, Bruno Tarrière, Sélim Azzazi) şi „Cel mai bun montaj" (Ludo Troch). Rivalii principali sunt filmele „A l'origine", de Xavier Giannoli, „Les Herbes folles" regizat de Alain Resnais, „La Journée de la jupe", al lui Jean-Paul Lilienfeld, „Rapt" (Lucas Belvaux), „Welcome" (Philippe Lioret) şi, mai ales „Un Prophète", semnat Jacques Audiard. Sursa: Adevarul

 

Amintiri din epoca de aur : inteligente , sarcastice, umane apreciază criticii francezi
La o lună de la premiera în Franța, pe 30 decembrie 2009, a peliculei „Amintiri din epoca de aur”, (Contes de l'âge d'or) Cristian Mungiu și întreaga echipă de regizori care semnează cele 4 scheciuri își trec în palmares numeroase comentariile elogioase ale criticilor francezi de cinema.
Peste 15 titluri de presă franceză au consacrat cronici generoase în paginile lor Amintirilor din epoca de aur. Expanssion titra: „Ilar, inteligent și profund sarcastic”, afirmînd că cele patru istorii constituie o „adevărată și frumoasă surpriză, care dovedește, dacă mai era cazul, cît de plin de vitalitate este cinema-ului românesc, capabil de o justă distanță față de trecutul recent al unei țări care continuă să ne uimească.” Louis Guichard aprecia în Telerama: „există o anume ostalgie (acea nostalgie paradoxală din ex-blocul estic). Dar prin această ambiguitate de natură afectivă filmul cîștigă în densitate și se dovedește uman.” De la premiera peliculei pe 30 decembrie 2009, lungmetrajul colectiv Contes de l'âge d'or cuprinzînd patru legende urbane (La Légende de la visite officielle, La Légende de l’activiste zélé, La Légende du policier avide, La Légende du photographe officiel) a fost distribuit în rețeaua de cinematografe a Parisului care numără peste 100 de săli. În prezent mai rulează în 4 cinematografe din Paris și în aproape 80 în întreaga Franță. Un al doilea calup de „povești din epoca de aur” este prevăzut să apară pe ecranele franceze în luna martie 2010.
 

Muzicienii fanfarelor Shavale şi Zimbrul din Moldova se instalează astăzi sub turnul Eiffel pentru un megaconcert stradal de câteva ore cu bătute, hore româneşti, colinde şi muzică ţigănească. Pentru a marca apropierea sărbătorilor de sfârşit de an, lăutarii celebrelor fanfare Shavale şi Zimbrul din Moldova concertează în inima metropolei franceze. Astăzi, peste 20 de virtuozi lăutari, „urechişti” din tată-n fiu, îşi dovedesc măiestria mai întâi pe pe esplanada de la Trocadero, urmând apoi să străbată cu instrumentele, vibrând, grădina de la poalele Turnului Eiffel. La ora prânzului publicul parizian şi comunitatea românilor sunt invitaţi la spectacol în sunete de alămuri şi dansuri de măşti, asortate cu bucate româneşti la primăria arondismentului 7 din Paris. Turul de forţă al lăutarilor se încheie cu un concert într-unul din cele mai populare locuri din Paris, piaţa halelor. Pentru concertul itinerant al celor două fanfare din Moldova pe străzile Parisului, organizatorul evenimentului, ICR Paris, a trebuit să obţină nenumărate aprobări, accesul la un spectacol stradal în oraşul luminilor fiind extrem de reglementat. Repertoriul popular şi sonoritatea aparte a muzicii fanfarelor din România reprezintă un spectacol inedit pentru parizieni, tradiţia franceză perpetuând mai curând spectacole cu muzică de fanfare militare sau cu repertoriu clasic. Daca doriti sa cititi articolul integral, clic aici: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/879120/Lautarii-de-la-Zece-Prajini--fac-sa-rasune-Parisul/

 

20 de intelectuali europeni strînşi laolaltă la 20 de ani de la căderea Cortinei de fier: s-au arătat ei dispuşi cu adevărat să asculte poziţia şi argumentele celuilalt sau intensitatea propriilor convingeri induce pînă la urmă un fel de autism? Magda Cârneci a conchis: „Nu ştiu dacă în cele două zile de colocviu am reuşit să găsim un limbaj comun; setea de a mărturisi, de a problematiza în jurul unor experienţe puternice sau al unor transformări importante de statut social, cultural şi politic a lăsat mai puţin timp întrebărilor reciproce şi polemicii. Dar a fost binevenită punerea împreună într-un răstimp atît de scurt a unor minţi strălucite şi diferite care au creat prin însumare o anume «masă critică» de inteligenţă, de responsabilitate şi de asumare publică, care mie mi s-a părut impresionantă. M-am simţit ca la unul dintre congresele intelighenţiei europene dintre cele două războaie mondiale, care dezbătea pasionat soarta Europei“.

Stîrnind teoretizări şi problematizări în jurul rolului jucat de intelectualul public în soarta Europei, colocviul are meritul de a fi permis formularea unor idei – pînă la urmă plurale – într-un mediu profund germinativ. În plus, depolitizat cel puţin prin cadru, dialogul între intelectuali europeni de limbi, culturi, şi ideologii diferite s-a dovedit a fi posibil, ceea ce legitimează deja în sine utopia Europei.

Daca vreti sa cititi tot articolul, clic aici: www.dilemaveche.ro/index.php

În Magazine littéraire din septembrie 2009, criticul literar Bernard Fauconnier scrie despre Aripa dreaptă (Humanitas, 2007) de Mircea Cărtărescu: „Cu ultimul său volum – uluitor! –, autorul român atinge zenitul literaturii europene“. Jubilaţia jurnalistului francez în faţa scriiturii cărtăresciene şi a traducerii franceze semnate de Laure Hinckel se revarsă, inevitabil, în epitete eclectice – „roman iniţiatic, simbolic, realist, specular, filozofic, poetic“ – pentru a culmina, clarvăzător, cu pariul literar pe care îl inspiră creaţia lui Mircea Cărtărescu: „romanul total, romanul monstru, cvasicosmic rămîne între arte, mijlocul suveran de a rivaliza cu lumea, recompunînd-o: cîţi sînt dispuşi să ia seama, în vremurile derizorii pe care le trăim?“.

Creaţia vocală a lui George Enescu este interpretată pentru prima dată integral la Paris, în această seară, într-un concert susţinut de celebrităţi internaţionale ale scenei lirice româneşti, mezzosoprana Viorica Cortez, soprana Leontina Văduva, alături de baritonul francez L’Oiseleur de Longchamps şi de pianista Alina Pavalache, cu participarea mezzosopranei Nathalie d’Ornano şi a sopranei Ruxandra Cioranu.