A 22-a ediție a Festivalului Filmului European s-a încheiat la București și Galați. Urmează alte 6 ediții locale!

Duminică, 13 mai, Festivalul Filmului European a încheiat două dintre cele 8 ediții locale în care poposește anul acesta: București și Galați și a anunțat filmul câștigător al Premiului Publicului: Sunt însărcinată, în România / Estoy embarazada en Rumanía (România, 2016, r. Jesús del Cerro). 22.FFE la București s-a desfășurat în 8 săli și a oferit 64 de filme din 24 de țări, precum și 23 de evenimente conexe (întâlniri și discuții cu cineaști și actori, dezbateri, ateliere de educație cinematografică, proiecții acompaniate de muzică). La Galați, în excelenta ambianță a unei săli recent reabilitate și beneficiind de condiții tehnice excelente, Cinema Prof. Ioan Manole, FFE a proiectat 8 filme , în perioada 11-13 mai.

Principalele momente ale ediției 22.FFE București au fost:

· Gala de deschidere 22.FFE, în Sala Mare a Teatrului Național București - cu filmul La revedere acolo sus (Franța, 2017), și gala de închidere, la Cinema Muzeul Țăranului - cu Localul(Italia, 2017), ambele găzduite în săli arhipline

· Premierea reputatului regizor Lucian Pintilie de către Institutul Cultural Român, cu ocazia galei de deschidere 22.FFE, pentru excepţionala activitate de promovare a culturii române

· Dezbaterea pe tema Brexit, precedată de proiecția documentarului Brexitannia (Marea Britanie, 2017), moderată de Răzvan Dumitru (sociolog, antropolog cultural, Social Insights), cu invitații Claudiu Craciun (politolog, lector SNSPA), Michael Bird (jurnalist de investigație si scriitor) și Ellie Buchdahl (Communications and Engagement Manager – EU Region, British Council Romania)

· Regăsirea emoționantă a actorilor Tamara Crețulescu și Claudiu Bleonț, la finalul proiecției capodoperei cinematografice O vară de neuitat (România, 1994), semnată de Lucian Pintilie

· Proiecția în aer liber a filmului mut Escortata (Ungaria, 2014), în curtea Institutului Maghiar Balassi, acompaniată acustic de Electric Brother

· Proiecția filmului Shiraz (Marea Britanie, 1928), acompaniat live de o intervenție muzicală marca Foley'Ala, o cvasi-improvizaţie de (re)construire a coloanei sonore

· Atelierele de educație cinematografică organizate în cadrul programului CinEd, la Spațiul Public European, care au reunit cursanți din rândul formatorilor și bibliotecarilor

· Două ateliere de educație cinematografică pentru elevi de gimnaziu și liceu, susținute la sediul ICR de Ileana Bîrsan

· Sesiuni de întrebări și răspunsuri cu echipele de producție ale filmelor: Docuart: Secondo me / 10.34 Belgrade / Perfection forever (Pavel Cuzuioc / Ioana Grigore / Maria Trifu / 2015-2017), Și va fi... (Valeriu Jereghi / Moldova / 1992), Ascensor pentru pacienți (Iglika Triffonova / Bulgaria / 2017), L’animale (Katharina Mückstein / Austria / 2018), Docuart: Proiecționistul, Angela, Momente de tăcere (Norbert Fodor / Botond Püsök / Ion Donică / 2015 – 2017), Nicăieri nu-i ca pe drum (Bálint Márk Túri / Ungaria / 2017), Însoțitoarea de zbor (Jaap Van Heusden / Olanda / 2017), Când vine războiul (Jan Gebert / Cehia / 2018), O vară de neuitat (Lucian Pintilie / România / 1994), Întuneric / Camera Backer realizate în cadrul Exploration Workshop, MOLDOX IDFF for Social Change și Cine iubește și lasă (Victor Galușca / Republica Moldova / 2017), Galben fierbinte (Fikret Reyhan/ Turcia / 2017), Cornul de capră (Nikolai Volev / Bulgaria / 1994)

Un moment special l-a constituit cea mai lungă sesiune de Q&A a ediției 22.FFE (aproximativ 45 de minute!), cu întrebări provocatoare adresate regizorului Fikret Reyhan şi actorului Aytaç Uşun, la finalul proiecţiei Galben fierbinte (Turcia, 2017).

Echipa FFE este recunoscătoare contribuțiilor aduse de moderatorii Q&A-urilor și la introducerile făcute înaintea proiecțiilor de către: Anca Grădinariu, Benjamin Ribout, Dan Mircea Duță, Gabriela Filippi și Marian Țuțui.

Secțiunile speciale 22.FFE au cuprins:

1. AGORA - rolul femeilor în societate. Secțiunea a inclus 10 filme realizate de femei sau în care protagonistele au o voce distinctă și sonoră. De altfel, ediția 2018 a FFE a avut un număr impresionant de filme semnate de femei: 21, din totalul de 64 de pelicule.

2. ARTE – trei documentare oferite de canalul ARTE, care a revenit și anul acesta la FFE în calitate de invitat special.

3. LUX Film Prize - secțiune realizată cu sprijinul Biroului Parlamentului European, prezentând cele trei filme finaliste ale celei mai recente ediții a Premiului LUX al Parlamentului European.

4. MOLDOX – trei filme reprezentative pentru cinematografia din Republica Moldova.

5. FFE Clasic - în Anul european al patrimoniului cultural, FFE a adus 14 filme clasice, restaurate.

6. Front comun - în anul care marchează 100 de ani de la finalul Primului Război Mondial, FFE a inclus șapte filme într-o colecţie dedicată acestui moment de cotitură pentru Europa.

7. Pulsul Europei – un grupaj de cinci filme care au trecut în revistă câteva dintre cele mai fierbinți teme ale epocii: emigraţia, populismul sau Brexit-ul.

Festivalul Filmului European continuă la: Tîrgu Mures (18 – 20 mai), Râmnicu Vâlcea (18 – 20 mai), Timișoara (24 – 27 mai), Alba Iulia (25 – 27 mai), Iași (1 – 3 iunie) și Sibiu (1 – 3 iunie).

Spotul de promovare 22.FFE poate fi vizionat aici: http://ffe.ro/2018/jurnal/spotul-video-22-ffe/

Un scurt aftermovie al galei de deschidere 22.FFE este disponibil aici: http://ffe.ro/2018/jurnal/gala-de-deschidere-22ffe-aftermovie/

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene și al Biroului de Informare al Parlamentului European, sub egida EUNIC România, cu sprijinul ambasadelor şi al centrelor culturale ale ţărilor europene.

Parteneri media: aarc.ro, Agerpres, Bookblog, Bucharest City App, București FM, Calea europeană, Cărturești, Cinefan, CineGhid, Cinemagia, Cinepub, Citatepedia, Dilema Veche, Eskape, Festivalier, Film Menu, Film New Europe, Glamour, Gratuitor, Hyperliteratura, Igloo, IQAds, LiterNet, Modernism, MovieNews, Munteanu, Observator Cultural, Radio România Cultural, România Pozitivă, Tanănana, TVR, TV SAT Media Group, Ziarul Metropolis, Zeppelin

Contact: Anca Hrab, Coordonator FFE - Institutul Cultural Român, tel. 0722 59 15 61, e-mail: ffe[@]icr.ro