Viena citeşte România

În perioada 17 – 23 noiembrie are loc la Viena "Săptămâna Lecturii" şi Târgul de Carte – BuchWien08, eveniment aflat anul acesta la cea de a 61a ediţie.
ICR Viena, în parteneriat cu Asociaţia KulturKontakt, Uniunea Scriitorilor din Austria şi Centrul de Expoziţii Viena, a investit în ultimele şase luni eforturi considerabile pentru organizarea prezentării editurilor şi autorilor din România. Dealtfel, România este singura ţară, dintre cele participante, prezentă cu 10 autori la eveniment.
Pentru a face lecturile cât mai atractive, în condiţiile concurenţei foarte mari pe agenda evenimentului, ICR Viena a apelat la actori foarte cunoscuţi de la Burgtheater şi Volkstheater care vor citi textele autorilor români.

Sesiunile de lectură sunt programate în locaţii de maximă vizibilitate, cum ar fi Societatea Austriacă pentru Literatură, Centrul Literaturii, locurile special amenajate în cadrul târgului. Pe data de 22 noiembrie, la sediul ICR Viena este organizată „Lunga Noapte a Literaturii Române". 


Programul lecturilor

Polirom & Cartea românească
17.11., ora 19.00, Societatea Austriacă pentru Literatură: Adela Greceanu – Mireasa cu şosete roşii/ Die Braut mit roten Socken
22.11., ora 19.00, sediul ICR Viena: Ioana Nicolaie – O pasăre pe sârmă/ Ein Vogel auf dem Drahtseil
22.11., ora 19.00, sediul ICR Viena: Ştefan Agopian – Manualul întâmplărilor/ Handbuch der Geschichten
22.11., ora 19.00, sediul ICR Viena: Horia Ursu – Asediul Vienei/ Die Belagerung Wiens

Centrul Cărţii ICR
19.11., ora 20.00, Literaturzentrale: Ioan Groşan – O sută de ani de zile la Porţile Orientulu/ Hundert Jahre Tag für Tag an den Pforten des Orients
19.11., ora 20.00, Literaturzentrale: Radu Aldulescu – Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare/ Von den Helden einer Landschaft des Grünen und Kühlen
20.11., ora 10.30, Messe Wien: Adrian Chivu – Caiet de desen/ Zeichenheft
20.11., ora 14.45, Messe Wien: Ioan Manolescu – Derapaj/ Im Schleuderkurs

AdevărulHolding
22.11., ora 19.00, sediul ICR Viena: Vintilă Corbul – Căderea Constantinopolului/ Konstantinopels Fall
22.11., ora 19.00, sediul ICR Viena: Vlad Muşatescu – Extravagantul Canon Doi/ Al Canon dem Zweiten

Despre programele ICR Viena de promovare a literaturii române contemporane
2007-2008


Iniţiate de ICR Viena în martie 2007, în colaborare cu editura Polirom, programele cadru lunare Matinee&Brunch, derulate la sediul ICR Viena, au reprezentat un efort susţinut şi coerent de promovare a literaturii române contemporane. El a fost dublat în 2007 de parteneriatul cu Institutul de Romanistică din cadrul Universităţii Viena pentru introducerea în curricula universitară a textelor autorilor români, cărora le-au fost organizate lecturi la ICR Viena, iar editura Polirom a fost solicitată să doneze Institutului de Romanistică volumele autorilor participanţi în program. Tot în anul 2007, ICR Viena a organizat primul simpozion de traductologie în vederea stimulării interesului pentru profesia de traducător în rândul studenţilor şi absolvenţilor din Austria şi a promovării programului de burse pentru traducători, iniţiat de Institutul Cultural Român.
ICR Viena a derulat deasemenea programe în parteneriat cu KulturKontakt, cea mai importantă asociaţie austriacă care susţine prin programe de residenţa şi traduceri cunoaşterea literaturii române contemporane în spaţiul de limbă germană, cu editurile Zsolnay, Residenz, Drava, Braumueller, edition per procura. În cadrul acestor parteneriate au fost lansate traducerile în limba germană ale unor autori importanţi ca Mircea Cărtărescu, Daniel Bănulescu şi Dan Lungu.

În anul 2008, sub motto-ul Viena citeşte România, ICR Viena a continuat programul cu promovarea literaturii feminine, iniţiativă foarte bine primită de publicul austriac şi de mediile literare şi a încheiat un parteneriat cu Societatea Austriacă pentru Literatură la sediul căreia o data pe lună au loc evenimentele literare.


Autori promovaţi în cadrul programelor ICR Viena:

1. Matinee&Brunch la ICR Viena (2007/08)
Ioan T. Morar, "Lindenfeld"
Vasile Ernu, "Născut în URSS"
Dan Lungu, „Sunt o babă comunistă"
Radu Pavel Gheo, "Adio, adio, patria mea cu î din I, cu â din A..".
Petre Cimpoeşu, "Simion liftnicul"
Florin Lăzărescu, "Trimisul nostru special"
Filip Florian şi Matei Florian, "Băiuţeii"
Lucian Teodorovic,i "Circul nostru vă prezintă:"
Mircea Cărtărescu, "De ce iubim femeile"
Gabriela Adameşteanu, " Drumul egal al fiecărei zile"

2. Viena citeşte România (2008)
Simona Popescu, "Exuvii"
Ana Maria Sandu, "Fata din casa vagon"
Ruxandra Cesereanu, "Naşterea dorinţelor lichide"
Florina Ilis, "Cruciada copiilor"
Cecilia Ştefănescu, "Intrarea soarelui"
Doina Rusti, "Fantoma din moară"
Gabriela Gavril, "Fiecare cu Budapesta lui"