Regata Marii Uniri – succes românesc la Londra

Regata Marii Uniri - succes romanesc la Londra

Multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin a condus Flotila România Centenar, la prima participare a României la The Great River Race, celebrul maraton anual al Londrei desfășurat pe Tamisa, adevărată axă culturală, economică și turistică a capitalei britanice. Ediția din acest an a atras peste 330 de echipaje din întreaga lume, de la atleți profesioniști, până la echipe formate din amatori.

România a participat la cursă în cadrul unuiprogram amplu dedicat Anului Centenar, care a avut loc în perioada 8-9 septembrie, intitulat „Regata Marii Uniri - Flotila România Centenar”. Desfășurat în aer liber, pe râul Tamisa și în parcul „Bernie Spain” din apropierea Teatrului Național, proiectul a atras un public numeros.

Flotila românească prezentă la competiție a fost alcătuită din șase ambarcațiuni special special construite în Delta Dunării pentru a reprezenta, simbolic, regiunile istorice care au format România Mare în 1918:Țara Românească, Moldova, Transilvania, Basarabia, Bucovina și Dobrogea. Echipajele au fost formate din membri ai diasporei românești din Marea Britanie, mulți dintre ei foști sportivi, care au răspuns cu mare entuziasm chemării lui Ivan Patzaichin, precum și dintr-o echipă de vâslași profesioniști veniți special din România pentru eveniment. Acestora li s-au mai alăturatfostul canoist britanic Andrew Train, Dilip Patel - primarul sectorului Havering din Londra, precum și alți britanici doritori să concureze pentru România. După o cursă de anduranță desfășurată pe lungimea a 22 de mile marine, toate cele șase ambarcațiuni ale României au ajuns cu succes la final, cu barca Dobrogea în frunte.

Pe 9 septembrie, cele șase bărci construite de Paul Vasiliu în atelierul său din Tulcea, singurul din România care încă mai păstrează meșteșugul marangozeriei, au fost instalate în parcul „Bernie Spain” de pe malul Tamisei, pregătind spațiul pentru un festival românesc pentru toate vârstele.Bărcile participante la The Great River Race au fost luate cu asalt de vizitatori, iar povestea Marii Uniri a fost spusă prin intermediul unei instalații architecturalo-tehnologice cu șase ecrane LCD.

Printre oficialitățile prezente la eveniment s-au aflat E.S. Paul Brummell, fostul ambasador al Marii Britanii la București, E.S. Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, și Mirel Taloș, vicepreședintele Institutului Cultural Român.

Sub titlul „Ziua României la Festivalul Tamisei”, sărbătoarea i-a adus laolaltă pe artiștii de la Centrul Cultural „Augustin Bena” din Alba-Iulia, care au prezentat un program de dansuri populare, alături de tulnicăresele din Țara Moților, vestitele suflătoare în vechiul instrument de origine dacă. Acestora li s-au alăturat Taraful George Pătrașcu și îndrăgita cântăreață şi actriță Maria Buză, care au adus parfumul Bucureștilor de altădată în inima metropolei londoneze și au făcut să răsune, pe malul Tamisei, muzica Mariei Tănase. Pe parcursul zilei, ceramistul Vinicius Leș a oferit demonstrații de olărit și a prezentat publicului arta ceramicii. Au mai performat, de asemenea, Electric Brother şi Vlaicu Golcea, doi dintre cei mai apreciați promotori ai muzicii electronice românești, într-un dialog cu tulnicăresele din Apuseni. Acest melanj sonor între vechi și nou a fost însoțit de proiecția unui film realizat de o tânără echipă compusă din Șerban Racovițeanu, Andrei Oană, Iulian Azaharioaie și Bogdan Zărnoianu, ce a însoțit flotila României de la Tulcea până la finalul cursei londoneze. Iar pentru că umorul este un element definitoriu al ambelor culturi, română și britanică, gazda evenimentului a fost actorul şi comediantul Radu Isac, care a avut un număr special de stand-up comedy.

„Ziua României” a fost un festival pentru întreaga familie, în parc fiind amenajată o zonă special dedicată copiilor pentru activități creative, foarte frecventată pe tot parcursul evenimentului.Tot aici au mai fost amplasate corturi în care au putut fi degustate produse culinare românești.

Întreg programul a fost primit cu mare bucurie de membrii comunității românești, care au trăit, prin intermediul paletei diverse de evenimente. În egală măsură, autenticitatea și frumusețea culturii naționale au reprezentat o mare atracție pentru publicul britanic și internațional.

Proiectul„Regata Marii Unirii - Flotila România Centenar”a făcut parte din programul Festivalului Tamisei - Totally Thames 2018 și a fost organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Asociaţia „Ivan Patzaichin – Mila 23” şi Primăria Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Ambasadei României la Londra şi a Festivalului Totally Thames. Parteneri: Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM, AQUA Carpatica şi Centrul Cultural „Augustin Bena” din Alba Iulia.

Pentru mai multe detalii despre acest proiect și programul ICR Londra, vă invităm să vizitați www.icr.ro; www.icr-london.co.uk șihttps://www.facebook.com/ICRLondon/