Piesa „Neîngropaţii. Sfânta întunericului” de András Visky, în premieră mondială la Londra

În perioada 20-25 noiembrie 2017, se derulează la Londra, la Rose Lipman Building Theatre, o ministagiune cu spectacolul „Neîngropaţii. Sfânta întunericului” de András Visky, producție a companiei de teatru britanice [Foreign Affairs], realizată cu sprijinul ICR Londra.

Regia spectacolului, prezentat în premieră mondială, este semnată de Trine Garrett și Camila França, iar versiunea engleză îi aparține traducătoarei și cercetătoarei Jozefina Komporaly. Piesa beneficiază de o distribuție internațională exclusiv feminină, alcătuită din Irene Panni, Isobel Pilkington, Megan Smith și Olivia Negrean. András Visky se va întâlni cu publicul britanic după reprezentațiile din 20 și 21 noiembrie.

Piesa lui András Visky interpretează, într-o formulă neobișnuită, povestea Antigonei prin intermediul Maicii Tereza, văzută ca un avatar contemporan al eroinei antice. Cu un simț al datoriei și al sacrificiului cu nimic mai prejoase, Maica Tereza, portretizată de cele patru actrițe în diferite etape ale vieții, înfruntă o societate ce pare să nu mai facă față unor grave probleme sociale și morale.

Poetul, dramaturgul și eseistul András Visky este director artistic și autor în rezidență la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca. De-a lungul carierei sale, a dezvoltat un stil propriu denumit „teatrul de cazarmă”, o teorie prin care practica teatrală este considerată o cale de explorare a sentimentelor de opresiune culturală și personală inspirate de propria experiență în comunism. Cele mai importante lucrări ale sale sunt „Discipolii”, „Julieta”, „Am omorât-o pe mama” și „Porno”.

Mai multe detalii despre eveniment, la www.icr-london.co.uk și https://www.facebook.com/ICRLondon/