Participarea României la Târgul de Carte de la Londra – o celebrare a traducătorilor, editorilor şi promotorilor literaturii române în Marea Britanie

Literatura română este prezentă pentru a şasea oară consecutiv, cu sprijinul Institutului Cultural Român, la cel mai mare eveniment literar organizat în Marea Britanie, Târgul Internațional de Carte de la Londra, dedicat mai cu seamă profesioniștilor din industria cărții (editori, agenți literari, librari, tipografi).
La această ediție, desfășurată între 15 și 17 aprilie 2013, evenimentele organizate la stand și la Institutul Cultural Român din Londra sub numele generic Romania at the London Book Fair: A Tribute to the Labours of Love vor pune în valoare, ca un bilanţ de parcurs, extraordinarul patrimoniu literar românesc realizat în lumea anglo-saxonă şi îi vor omagia pe toţi cei care – traducători, editori, promotori literari – au contribuit, în ultimele decenii, la crearea unei substanţiale şi diversificate biblioteci de proză, poezie, carte academică în traducere engleză.
Programul românesc va cuprinde discuţii, lansări de carte, întâlniri, expoziţii și îi va reuni pe câţiva dintre profesioniştii britanici ai cărţii care, cu pasiune, competenţă şi dedicare, au asigurat, independent sau cu sprijinul unor instituții românești, prezenţa României şi a literaturii noastre în spaţiul anglo-saxon. Acestora li se vor alătura scriitori britanici care, prin cărţile lor de ficțiune sau de călătorii, au făcut mai bine cunoscute România şi cultura română în Marea Britanie şi în întreaga lume anglofonă.

Printre protagoniștii evenimentelor se numără scriitoarea și promotoarea culturală Lucy Abel-Smith, scriitorul Paul Bailey, scriitorul Alan Brownjohn, scriitoarea Carmen Bugan, jurnalistul Tim Burford, editoarea Susan Curtis-Kojakovic, editoarea Alexandra Dugdale, scriitoarea Tessa Dunlop, scriitorul Horia Gârbea, vicepreședinte al ICR, scriitorul Daniel Hahn, director al British Centre for Literary Translation, traducătorul şi editorul Peter Jay, cercetătoarea Irina Marin, profesorul Patrick McGuiness, editoarea Ramona Mitrică, realizatorul TV Charlie Ottley, scriitorul şi editorul Mike Phillips, jurnalista Brownen Riley, poetul şi traducătorul George Szirtes, editoarea Miranda Spicer, scriitoarea Cecilia Ştefănescu, profesorul Marius Turda, poetul şi traducătorul Stephen Watts şi alţii.

Bineînţeles, vor fi prezentate şi cele mai noi apariţii româneşti în limba engleză, atât cărți de proză, cât și titluri academice: Burying the Typewiter de Carmen Bugan, Sun Alley de Cecilia Stefănescu, Small Changes in Attitude de Răzvan Petrescu, Kill the General de Bogdan Hrib, Crafting Humans de Marius Turda și Contested Frontiers in the Balkans: Ottoman, Habsburg and Communist Rivalries in Eastern Europe de Irina Marin.

Vor fi prezente, cu volume publicate și colecții, editurile Alcor Edimpex, All, Ametist 92, Asociația „Iulia Hasdeu”, Business Tech Internationa, Carminis, Casa Radio, Curtea Veche, Orizonturi, Editura Universitatii din București, Humanitas, Igloo Media, Editura Institutului Cultural Roman, Istros, Națiunea, Nemira, Niculescu, Nomina, Paralela 45, Polirom, RAO, România Press și Diana Press, Sigma, Teora, Tritonic, Universitaria, Vivaldi, Vox 2000, Vremea.

Vor participa, din România, Cori Simona Ion, director Editura Alcor Edimpex (reprezentant ADEPC), Cosmin Perța (reprezentant APLER), Ioan Enescu și Anca Ovezea, directori Editura Orizonturi (reprezentanți SER) și Silvia Colfescu, director Editura Vremea, (reprezentant AER).

Coordonarea executivă și conceptul curatorial aparțin ICR Londra. Partenerii principali ai Institutului Cultural Român în organizarea participării la Târgul de Carte de la Londra sunt Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și School of Slavonic and East European Studies a University College London.

Târgul Internaţional de Carte de la Londra, una dintre cele mai importante manifestări mondiale de profil, reuneşte peste 23.000 de profesionişti din domeniul editorial din întreaga lume. Detalii: www.londonbookfair.co.uk . Țara invitată la această ediție este Turcia.

PROGRAMUL ROMÂNESC LA TÂRGUL DE CARTE DE LA LONDRA
Luni, 15 aprilie, Standul României W205, Earls Court 2
12.00: România ca topos literar Participanţi: Paul Bailey, Alan Brownjohn, Tessa Dunlop, George Szirtes. Moderator: Dorian Branea. Cuvânt introductiv: Horia Gârbea
Discuţia, la care participă scriitori britanici ale căror cărţi au subiectul plasat în România sau tratează teme româneşti, va explora România ca topos literar, examinând sursele interesului britanic pentru spaţiul românesc şi expresiile lui literare, începând cu Bram Stoker până la autori britanici contemporani.

16.00: Noi apariţii româneşti în limba englezăParticipanţi: Paul Bailey, Carmen Bugan, Susan Curtis-Kojakovic, Bogdan Hrib, Irina Marin, Ramona Mitrică, Miranda Spicer, Cecilia Ştefănescu, Marius Turda. Moderator: Mike Phillips OBE

O întâlnire cu autorii şi editorii celor mai recente cărţi româneşti în engleză şi lansarea volumelor Burying the Typewriter, cartea nominalizată la Orwell Prize a scriitoarei Carmen Bugan, şi Sun Alley, romanul Ceciliei Ştefănescu, a ultimelor apariţii din seria „20 de autori” de la Plymouth University Press, publicată cu sprijinul ICR, dar şi a seriei de romane poliţiste tipărite de Profusion Publishers sau a unor titluri de factură academică.

Marţi, 16 aprilie, Standul României W205, Earls Court 2
11.00: Cinci decenii de traduceri româneşti în Marea BritanieParticipanţi: Alexandra Dugdale, Daniel Hahn, Peter Jay, Miranda Spicer, Stephen Watts. Moderator: Horia Gârbea

Dialogul reuneşte editori şi traducători britanici influenţi, care au contribuit și contribuie semnificativ la promovarea literaturii româneşti în Marea Britanie şi nu numai. Discuţia va încerca să schiţeze un bilanţ al traducerilor româneşti în Marea Britanie din perioada postbelică, încercând să degajeze aşteptările imediate şi oportunităţile de viitor.

Marți, 16 aprilie, Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square
19.00: Expoziţia „50 de ani de carte românească în Marea Britanie”

Expoziția se află sub patronajul ES dr. Ion Jinga, ambasadorul României în Marea Britanie, iar vernisajul va avea loc în prezența vicepreședintelui ICR, Horia Gârbea, și a directorului ICR Londra, Dorian Branea.

Organizată cu sprijinul Bibliotecii de pe lângă School of Slavonic and East European Studies a University College London, expoziţia ilustrează, prin volume apărute în ultimele decenii, istoria prolifică a prezenţei literaturii româneşti în spaţiul anglo-saxon.

Evenimentul va fi urmat de un cocktail oferit de Ambasada României la Londra și de Institutul Cultural Român din Londra în onoarea tuturor promotorilor literaturii şi, implicit, ai culturii româneşti în Marea Britanie, însoţit de un recital al pianistului Sergiu Tuhuţiu.

Miercuri, 17 aprilie, Standul României W205, Earls Court 2
12.00: România: Călătorii, aşteptări, descopeririParticipanţi: Lucy Abel-Smith, Tim Burford, Patrick McGuiness, Charlie Ottley, Brownen Riley. Moderator: Răzvan Marc

Discuţia, animată de autori de cărţi de călătorie şi jurnalişti de profil, se va axa pe modul în care realitatea culturală şi socială a României apare în literatura de călătorie, ghiduri, articole pe teme de turism şi filme de prezentare, precum şi pe percepţiile publicului britanic cu privire la România şi români. Evenimentul este organizat cu sprijinul Biroului Naţional de Turism al României la Londra, reprezentat prin directorul Răzvan Marc.


PREZENTARE INVITAȚI ȘI VORBITORI
Lucy Abel-Smith (n. în 1969) este scriitoare şi istoric de artă. De peste zece ani, găzduieşte la proprietatea sa din Gloucestershire cu o istorie de opt secole, Quenington Old Rectory, o expoziţie de artă contemporană în aer liber, o serie de workshop¬-uri cu artişti locali şi un program educaţional pentru copii. Compania sa, Reality & Beyond, derulează un program de turism cultural în ţările Europei Centrale şi Balcani, având ca scop vizitarea unor zone de interes istoric, dar şi descoperirea unor capodopere arhitectonice şi artistice. Lucy Abel-Smith deţine o casă în România, la Richiş în apropiere de Sibiu, şi este pasionată de bucătăria ţărănească est-europeană. În prezent, se ocupă de organizarea primului Festival al Cărţii din Transilvania, care va avea loc în perioada 5-9 septembrie 2013.
Paul Bailey (n. la Londra, în 1937) a studiat la Central School of Speech and Drama. Între 1956 şi 1964 a fost actor, iar în 1967 a ales să devină scriitor liber-profesionist. A fost Literary Fellow la universităţile Newcastle şi Durham, apoi, între 1977 şi 1979, Visiting Lecturer de literatură engleză la North Dakota State University. Este laureat al prestigioaselor E.M. Forster Award (1974) şi George Orwell Prize, pentru eseul The Limitations of Despair. Cele mai cunoscute şi mai traduse romane ale sale sunt: At the Jerusalem (1967, apărut în limba română în 1996), distins cu Somerset Maugham Award şi Arts Council Writers’ Award, A Distant Likeness (1973), Peter Smart’s Confessions (1977), nominalizat la Booker Prize, Old Soldiers (1980, tradus în română în 1996), Gabriel’s Lament (1986), de asemenea nominalizat la Booker Prize, Sugar Cane (1993), Chapman’s Odissey (2011). A coordonat The Oxford Book of London (1995), opera sa incluzând şi o serie de piese pentru radio şi televiziune, două volume de memorii, precum şi două volume biografice. Romanul Kitty and Virgil (1998, versiune românească publicată în 2005) narează povestea de dragoste dintre o englezoaică și un poet român exilat în Anglia, iar în Uncle Rudolf (2002, tradus în română în 2010) naratorul, tot un exilat, privește cu nostalgie spre copilăria și adolescența petrecute în România.
Alan Brownjohn (n. în 1931, la Londra) este poet, romancier şi publicist. A studiat la Merton College, Oxford. A lucrat ca profesor până în 1979, când s-a hotărât să se dedice exclusiv scrisului. A fost membru al celebrului „The Group”, format în jurul poetului şi criticului Philip Hobsbaum. Colaborator, între altele, al revistelor Times Literary Supplement, Encounter şi Sunday Times, Alan Brownjohn a fost critic de poezie pentru New Statesman, iar între 1982 şi 1988, preşedinte al Poetry Society. A fost de asemenea – interesat fiind şi de politică, nu doar de literatură – consilier al Partidului Laburist şi candidat pentru Parlament. Primul său volum de poezie, The Railings, a apărut în 1961. A mai publicat: Collected Poems 1952-1983 (1983; ediţia a doua, 1988) şi The Observation Car (1990). O altă antologie de versuri cu titlul Collected Poems a văzut lumina tiparului în 2006. Alan Brownjohn este şi semnatarul romanelor The Way You Tell Them: A Yarn of the Nineties (1990), The Long Shaddows (1997), A Funny Old Year (2001), Windows on the Moon (2009). Cea mai recentă antologie lirică, Ludbrooke and Others, i-a apărut în anul 2010.
Carmen Bugan s-a născut în România, în 1970, iar familia sa a emigrat în Statele Unite ale Americii spre sfârşitul anilor ’80, după ce tatăl, arestat ca oponent al regimului Ceauşescu, petrecuse o perioadă în închisoare. Prima sa carte, romanul autobiografic Burying the Typewriter, apărut în 2012 la editura Graywolf Press, a propulsat-o fără întârziere în atenţia criticii internaţionale. Descriere subiectivă a vieţii sub comunism văzută prin ochii unui copil, istorie de familie dominată de sentimentul primejdiei şi de frică, romanul i-a adus de curând autoarei includerea pe lista posibililor laureaţi ai prestigiosului Orwell Prize pentru literatură politică.
Tim Burford este, începând din 1991, după o experienţă de presă de câţiva ani, autor de ghiduri de călătorie pentru Bradt Travel Guides şi Rough Guides, referitoare la ţări din Europa de Est şi America Latină. A studiat limba şi literatura franceză la Universitatea Oxford, dar vorbeşte şi româna şi spaniola. A semnat, printre altele: Hiking Guide to Romania (1996), Romania: The Rough Guide (1998), The Rough Guide to Romania (împreună cu Norm Longley, 2011).
Susan Curtis-Kojaković, fondatoarea editurii Istros Books, este absolventă de engleză şi arte vizuale la Surrey University. A lucrat în domenii diverse, de la cel al ajutorării sociale, la educaţie, traducerea literară şi scris, şi a locuit în mai multe ţări, printre care Bosnia, Croaţia, Slovenia şi România. A creat Istros Books în anul 2010, din dorinţa de a promova în Marea Britanie literatura contemporană din Europa de Sud-Est, inclusiv literatura pentru copii. De la înfiinţare, editura a obţinut sprijinul EU Culture Fund şi a fost susţinută de numeroase institute culturale naţionale în eforturile sale de populariza în rândurile cititorilor de limbă engleză autori şi opere valoroase din această parte mai puţin cunoscută a continentului european. În 2011, unul dintre scriitorii publicaţi de Istros Books, muntenegreanul Andrej Nikolaidis, a obţinut Premiul European pentru Literatură. Lista ultimelor apariţii include, în 2011, antologia de poezie Definitions de Octavian Paler, iar recent, romanul Sun Alley al Ceciliei Ştefănescu.
Alexandra (Sasha) Dugdale (n. în 1974) este considerată „una dintre cele mai originale autoare de poezie ale generației sale” (Paul Batchelor, The Guardian). Alexandra Dugdale este interesată și de traduceri încă din perioada când lucra pentru British Council în Rusia. Pe lângă propriile volume de poezie (ultimul, The Red House, fiind publicat în 2011), autoarea a colaborat la traducerea de texte pentru diverse companii de teatru din Marea Britanie și a publicat două antologii de poezie rusă. Cea mai recentă dintre acestea, Birdsong on the Seabed de Elena Svarts (2008), a fost inclusă pe lista scurtă a premiilor pentru traducere Academica Rossica și „Corneliu M. Popescu”. Din anul 2012, Sasha Dugdale este redactorul-șef al Mondern Poetry in Translation, cea mai importantă publicație dedicată traducerilor de poezie din Marea Britanie, care pregăteşte în acest moment un număr românesc.
Tessa Dunlop (n. în 1974), istoric ca formaţie, este o cunoscută jurnalistă şi scriitoare britanică. A studiat istoria la Universitatea Oxford şi a urmat studii aprofundate in domeniul imperialismului cultural la Sheffield Hallam. Colaborează frecvent cu BBC Radio 4 şi 5, posturile de televiziune BBC 1 şi 2, Channel 4 şi 5, Discovery Europe, UKTV History, History Channel, precum şi cu mai multe publicaţii importante, printre care The Times, The Guardian, The Independent, History Today, Countryside Magazine şi Huffington Post. Prima sa carte, romanul autobiografic To Romania with Love, a apărut în 2012, la editura Quartet Books. Tessa Dunlop a descoperit România la 18 ani, imediat după Revoluţia din 1989. To Romania with Love, spune cu o directeţe dezarmantă autoarea, e „o poveste despre cum un băiat şi ţara lui mi-au schimbat viaţa”. „To Romania with Love”, este de părere Toby Clements în Daily Telegraph, „e mai mult decât o privire aruncată unei ţări neobişnuite într-o perioadă neobişnuită. E un imn impresionist plin de vitalitate, dedicat exuberanţei, gustului pentru risc şi luptei cu propriile impulsuri. O carte mustind de energie, în acelaşi timp tulburătoare şi amuzantă. O mărturie rară, curajoasă şi onestă, despre cum să găseşti iubirea şi cum să o păstrezi”. În prezent, Tessa Dunlop lucrează la o biografie a Reginei Maria a României.
Scriitorul, editorul și traducătorul Daniel Hahn (n. în 1973) a fost director al Asociației Traducătorilor din Marea Britanie. În prezent este director al British Center for Literary Translation (BCLT) și editor al In Other Words, una dintre cele mai importante reviste britanice dedicate traducerilor literare. A publicat peste 25 de cărți, traducând cu precădere din spaniolă, portugheză și franceză, și a editat The Ultimate Book Guides, o serie de ghiduri de lectură pentru copii și adolescenți. În 2007, a obținut un important premiu pentru traducere, Independent Foreign Fiction Prize (pentru versiunea în limba engleză a romanului The Book of Chameleons de José Eduardo Agualusa). Este una dintre vocile cele mai influente ale traductologiei britanice contemporane.
Peter Jay (n. în 1945), poet, traducător şi editor, a studiat engleza şi limbile clasice la Universitatea Oxford. Este autorul volumelor: Shifting Frontiers şi Penguin Classic The Greek Anthology. A semnat traduceri din Gérard de Nerval, János Pilinszki, Aldo Vianello, iar dintre autorii români, Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş şi Nichita Stănescu. Conduce editura Anvil Press, pe care a înfiinţat-o cu peste 40 de ani în urmă, în 1968. Având în prezent sediul în sud-estul Londrei, la Greenwich, Anvil Press este cea mai longevivă editură independentă din Anglia specializată în domeniul poeziei. Publică în principal poezie contemporană în limba engleză, dar şi traduceri – de la clasicii literaturii antice, la poeţi moderni şi contemporani –, adesea în ediţii bilingve.
Irina Marin este profesor asociat la Catedra de istorie a Pembrook College, Oxford University. Aria sa de expertiză este istoria europeană modernă, cu precădere istoria Imperiului Austro-Ungar și implicațiile sale asupra chestiunii naționalității în Europa Centrală și de Est. În 2009, Irina Marin a obținut titlul de doctor de la University College London, School of Eastern European and Slavonic Studies, cu o teză despre formarea alianțelor militare în Banat în timpul ocupației austro-ungare din perspectiva rețelei de conexiuni legale complexe în care erau implicați ofițerii și civilii. În 2012, cartea Irinei Marin, Contested Frontiers in the Balkans. Ottoman, Habsburg and Communist Rivalries in Eastern Europe, a fost publicată în seria de studii europene a editurii I.B. Tauris.
Patrick McGuinness (născut în 1968) predă literatura franceză și comparată la St Anne’s College din Oxford. Este traducător al lui Mallarmé și editor al unei antologii din poeții simboliști și decadenți. Poet el însuși, a debutat cu volumul The Canals of Mars (2004). Eseul său 19th Century Blues a fost încununat cu The Poetry Business Book & Pamphlet Competition, în anul 2006. Primul său roman, The Last Hundred Days, nominalizat la prestigiosul premiu Man Booker în anul 2011, este o poveste plină de suspans plasată în România, în sumbra și amenințătoarea ambianță a ceaușismului târziu, inspirată fiind din anii pe care autorul i-a petrecut în România. Profesorul McGuinness a mai semnat numeroase studii literare, dar și un memorial de călătorie în Țările de Jos.
Ramona Mitrică este traducător, editor şi manager cultural. A ajuns la Londra în 1999, ca ataşat cultural al Ambasadei României. În 2002, a devenit director al Centrului Cultural Românesc din cadrul Fundaţiei Raţiu din Marea Britanie. În 2008, a înfiinţat Profusion International, firmă de consultanţă artistică, iar în 2009, editura Profusion Publishers. Prima colecţie publicată (2011-2012), „Profusion Crime”, include titluri de literatură poliţistă în traducere semnate de George Arion (Attack in the Library), Bogdan Hrib (Kill the General), Oana Stoica-Mujea (Anatomical Clues), Mike Phillips şi Stejărel Olaru (Rîmaru – Butcher of Bucharest).
Charlie Ottley este prezentatorul emisiunii „Flavours of...” de pe canalul Travel Channel. Călătoriile sale pe întreg mapamondul fac obiectul unor articole și emisiuni de televiziune care redau cultura și savoarea locală a multor destinații turistice din întreaga lume. Experiența sa de scriitor nu se limitează însă la jurnalism, ci se extinde și în domeniul poeziei satirice, Charlie Ottley fiind invitat adesea în show-uri de televiziune precum „The Today Programme”, „Saturday Live” sau „Daily Politics”. Ecologist convins şi membru al European Nature Trust, Charlie Ottley este co-autor al documentarului „Wild Carpathia”, dedicat Transilvaniei montane, în care se regăseşte şi un interviu cu Prințul Charles.
Mike Phillips, scriitor şi jurnalist, s-a născut în Georgetown, Guyana, şi trăieşte în Anglia din 1956. A studiat la University of London, University of Essex şi Goldsmith College. Între 1972 şi 1983, a lucrat pentru BBC, după care a devenit profesor de jurnalism la University of Westminster. A fost, de asemenea, curator de programe culturale internaţionale la Tate Galleries. Din 1992, s-a dedicat în exclusivitate scrisului. În 1997, a primit Arts Foundation Fellowship pentru literatură poliţistă, iar în 2007 titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) pentru activitatea jurnalistică. Ca autor de proză poliţistă, este cunoscut mai cu seamă pentru romanele care îl au ca personaj principal pe ziaristul de culoare Sam Dean: Blood Rights (1989, adaptat pentru televiziune de către BBC), The Late Candidate (1990, distins cu premiul „Pumnalul de argint” de către Asociaţia Scriitorilor de Literatură Poliţistă), Point of Darkness (1994) şi An Image to Die For (1995). Alte titluri publicate: The Dancing Face (1998), A Shadow of Myself (2000), The Name You Once Gave Me (2006). Este co-semnatar al volumelor Windrush: The Irresistible Rise of Multi-Racial Britain (1998) şi London Crossings: A Biography of Black Britain (2001). În prezent, scrie librete muzicale pentru compoziţiile unei celebrităţi a lumii jazzului, pianistul Julian Joseph.
Bronwen Riley a absolvit studii clasice la Oxford, specializându-se ulterior, la Courtauld Institute din Londra, în arta post-bizantină din România. A colaborat cu multe reviste şi ziare britanice cunoscute, precum Country Life, Daily Telegraph şi Tatler. În anii ’90, a locuit pentru o perioadă în Munții Apuseni, studiind tradițiile locale și învățând limba română. Colaborarea cu fotograful Dan Dinescu a avut ca rezultat volumul Transylvania, care documentează experiența autoarei în această regiune. Bronwen Riley este în prezent editor al seriei de ghiduri English Heritage şi păstrează o strânsă legătură afectivă cu România, promovând-o ca destinație turistică și culturală. Următoarea sa carte, Journey to Roman Britain, va fi lansată în cursul anului viitor.
Profesor asociat al Facultății de Artă din cadrul Universității din Plymouth, unde predă cursuri de practică profesională în domeniul editării și publicării de carte, Miranda Spicer are peste 25 de ani de experiență în domeniul editorial, lucrând cu și pentru editori de carte și publicații precum HarperCollins, Dorling Kindersley, Element sau BBC Magazines. Editura pe care a condus-o timp de mai mulţi ani, Alphabet & Image Ltd., a colaborat cu University of Plymouth Press şi a făcut parte din Independent Publishers Guild și English Speaking Union. La University of Plymouth Press, Miranda Spicer coordonează seria românească și prezența anuală a editurii la London Book Fair.
Cecilia Ştefănescu (n. în 1975, la Bucureşti), prozatoare şi publicistă, a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti şi masteratul de teoria literaturii şi literatură comparată din cadrul aceleiaşi facultăţi. În perioada 1993-1997, a participat la cenaclul „Litere”, condus de Mircea Cărtărescu. A contribuit la antologia de grup Ferestre 98 (1998) şi volumul experimental colectiv Tescani 40238 (2000). A lucrat în domeniul editorial şi în presă, semnând articole în revistele sau ziarele Dilema, Dilema Veche, Cotidianul, Curentul, Elle, Le Monde Diplomatique, Observator cultural, Suplimentul de cultură ş.a. Romanul său de debut, Legături bolnăvicioase (Paralela 45, 2002; Polirom, 2005 şi 2006), a fost tradus în franceză, italiană şi polonă. Ecranizat în anul 2006, în regia lui Tudor Giurgiu, pe un scenariu semnat de autoare, a fost inclus în secţiunea „Panorama” a Festivalului de Film de la Berlin şi distribuit în peste 20 de ţări. Al doilea roman al Ceciliei Ştefănescu, Intrarea soarelui (Polirom, 2008), a fost tradus recent în limba engleză şi a apărut la editura Istros Books.
Poetul, traducătorul şi editorul George Szirtes (n. în 1948, la Budapesta) a ajuns în Marea Britanie în 1956, ca refugiat. A studiat Artele Frumoase la Londra şi Leeds. A început să publice în periodice în 1973. Primul volum, The Slant Door, apărut în 1979, a obţinut în 1980 premiul Faber Memorial. După apariţia celei de-a doua cărţi, November and May (1982), a fost invitat să devină Fellow al Societăţii Regale de Literatură. A continuat să publice volume de versuri care i-au adus diverse alte premii, printre care T.S. Eliot Prize în 2005, pentru volumul Reel. În 2007 i-a fost acordat Premiul Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură” de la Neptun, pentru „valoarea operei unui scriitor care contribuie la lărgirea frontierelor literaturii”. Impresionanta sa activitate de traducător i-a adus de asemenea o serie de distincţii, inclusiv cel mai important premiu european dedicat traducerii de poezie, European Poetry Translation Prize (1995). Pe de altă parte, propria sa operă a fost tradusă în numeroase limbi. Conduce, împreună cu soţia, pictoriţa Clarissa Upchurch, editura The Starwheel Press. Este, în acelaşi timp, profesor la Norwich School of Art and Design şi la University of East Anglia. Desfăşoară şi o bogată activitate publicistică, colaborând, pe lângă radio BBC, la mai multe reviste din Marea Britanie şi din străinătate, printre care şi România literară.
Marius Turda a studiat la București, Budapesta și Oxford, activitatea sa academică fiind concentrată în domeniul istoriei comparate a eugenismului și antropologiei rasiale și în cel al teoriei specificităților naționale și utopiilor etnocentrice în Europa Centrală și de Est. Activitatea sa de cercetare este reflectată de numeroase articole publicate în jurnale academice de specialitate, dar și de volume precum The Idea of National Superiority in Central Europe, 1880–1918 (2005), Eugenism şi antropologie rasială în România, 1874–1944 (2008) și Modernism and Eugenics (2010). Începând din anul 2005, este lector al universității Oxford Bookes şi director adjunct al Centrului pentru Sănătate, Medicină și Societate asociat acestei universități. Marius Turda este, de asemenea, membru fondator al Institutului Cantemir de la Universitatea Oxford, centru de cercetare care susține studiul interdisciplinar al Europei Centrale și de Est în context global.
Stephen Watts, poet, editor şi traducător, este un promotor neobosit al poeziei din spaţii mai puţin familiare cititorilor britanici. A câştigat de două ori, la distanţă de aproape 10 ani, premiul al doilea la National Poetry Competition (1983 şi 1992). Cele mai recente volume ale sale poartă titlurile The Blue Bag (Aark Arts, 2005), Mountain Language / Lingua di montagna (Hearing Eye, 2009) şi Journey Across Breath / Tragitto nel respiro (lung poem autobiografic inspirat de povestea bunicului autorului, care a emigrat la Londra din Alpii italieni). Stephen Watts este editorul volumului Sonata for Four Hands semnat de poetul de limbă punjabi Amarjit Chandan şi a co-tradus Ljubljana poetului sloven Meta Kušar (ambele publicate la Arc Publications, în 2010). În prezent, lucrează împreună cu Claudiu Komartin la alcătuirea şi traducerea unui amplu grupaj românesc în revista Modern Poetry in Translation, care urmează să apară în toamna acestui an, cu sprijinul Institutului Cultural Român.