Lansare de carte – Dincolo de Calea Victoriei de George Bogdan

Lansare de carte - Dincolo de Calea Victoriei de George Bogdan

Luni, 2 noiembrie 2015, de la ora 15.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38, București), va avea loc lansarea volumului Dincolo de Calea Victoriei de George Bogdan.  Evenimentul este organizat de Editura Tracus Arte, Institutul Cultural Român și Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Brașov).  Discuțiile vor fi moderate de conf. univ. dr. Adrian Lesenciuc, critic literar, președinte al USR, Filiala Brașov și de conf. univ. dr. Ioan Cristescu, director al Muzeului Național al Literaturii Române. Cartea va fi prezentată de Carolina Ilica, Valeriu Mircea Popa, Maria Postu, Adrian Lesenciuc, Ioan Cristescu și Ionela Neagoe. Invitați speciali: deputat Daniel Budurescu, vicepreședinte al Comisiei pentru Schengen a Parlamentului României, Liviu Jicman, vicepreședintele ICR, reprezentanți ai unor instituții culturale europene la București, ș.a.

Xenia Petrișor (vioară) și Cristian Petrișor (clarinet) vor oferi un intermezzo muzical, iar actorul Viorel Păunescu va recita versuri din volum.