KamerArt Chamber Orchestra, în turneu în Republica Elenă

KamerArt Chamber Orchestra va susține un turneu în perioada 25 – 31 mai 2018 în Republica Elenă. Primul concert va avea loc pe 27 mai la Teatrul din Larisa, iar cel de-al doilea concert va avea loc pe 29 mai la Teatrul din Lamia.

Programul concertului din Larisa  va fi alcătuit din compoziții semnate de Benjamin Britten, Edvard Grieg, Antonio Vivaldi și Bela Bartok. 

Prima parte a concertului din Lamia îl va avea ca dirijor pe maestrul Lozos Dimitrios și va fi alcătuit din șase lucrări semnate de Euanthia Rebutsika, una dintre cele mai apreciate compozitoare din Grecia. 

A doua parte a concertului va avea în program: Șase Dansuri Românești de Bela Bartok și Simfonia Simplă de Benjamin Britten. Totodată, membrii KamerArt vor susține o repetiție deschisă publicului unde va avea loc un schimb de experiență cu studenți ai Conservatorului din Lamia.

KamerArt Chamber Orchestra este un ansamblu cameral format din 23 de tineri instrumentiști, studenți ai Universității Naționale de Muzică din București și ai Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti“. Concertul de debut al KamerArt Chamber Orchestra a avut loc în sala „George Enescu“ a Universitații Naționale de Muzică din București pe 31 octombrie 2017. Ca urmare a succesului avut, muzicienii au fost invitați să concerteze la Teatrul din Larisa și, respectiv, la Teatrul din Lamia.

Printre membrii orchestrei se numără Cornelius Zirbo, Ioana Tudor, Izabela Ghergu, Alexandru Spînu, Andrei Radu sau Gabriela Timofte - unii dintre cei mai apreciați tineri muzicieni din România, premiați la nenumărate concursuri naționale și internaționale.