Grupul Iza la Lisabona

În deschiderea toamnei culturale lusitane, Institutul Cultural Român din Lisabona organizează în ziua de 19 septembrie a.c. un concert al celebrului grup vocal-instrumental din Maramureş IZA. Cei şapte membri ai formaţiei sunt ţărani din comuna Hoteni, virtuozi instrumentişti şi cântăreţi: Anuţa Pop şi Voichiţa Tepei (vocal), Ion Covaci şi Dumitru Hârb (vioară), Ariana Stefan, Florin Stefan (percuţie) şi violonistul Ion Pop sub a cărui conducere au efectuat turnee în întreaga lume, bucurându-se de aprecierea unanimă a publicului, prin spectacolele inedite, pline de culoare şi viaţă.
Concertul va fi urmat de inaugurarea expoziţiei de fotografii artistice intitulate Joc de Duminică în Hoteni aparţinând lui Florin Stefan, Profesor la Universitatea de Arte Plastice din Cluj-Napoca, deschisă la sediul ICR din Liabona în perioada 19.09.-5.10.2007. Menţionăm că prin generozitatea artistului plastic expoziţia a fost donată Institutului Cultural, urmând sa fie itinerată în diverse locaţii lusitane.
Succesul grupului IZA este garantat de transpunerea scenică a tradiţiilor artistice maramureşene care au perpetuat până în prezent o bogată zestre de ritualuri, ceremonii, jocuri şi cântece cu rădăcini milenare, din timpurile vechilor daci, revelând totodată înrudiri cu manifestări similare de sorginte celtică.
Grupul IZA a mai fost prezent în capitala Portugaliei în anul 2006. I-a însoţit, atunci, pe actorii Teatrului Naţional „Radu Stanca" din Sibiu, care au participat la prima ediţie a Festivalului de Teatru Internaţional de la Lisabona (16 iunie-27 iulie 2007) cu spectacolul „Electra" (regia Mihai Măniuţiu, scenografia Cristian Rusu). Un element de surpriză l-a constituit inserarea în spectacol a grupului muzical maramureşan condus de Ioan Pop. Prin piesele vocale şi instrumentale interpretate de-a lungul piesei, acesta a conferit întregii reprezentaţii un farmec insolit, reuşind o articulare excepţională între fundalul sonor şi diversele modalităţi de reprezentare scenică, creând o punte inedită între tragedia greacă, fondatoare a marilor mituri europene şi simbolurile arhaice ale etnosului românesc.


Anca Milu-Vaidesegan
Director-adj. ICR Lisabona