FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 27-a. În dialog cu Robert Lepage și Evgeny Mironov

Cea de-a 27-a ediție a Festivalului Național de Teatru găzduiește întâlnirea cu două nume de marcă ale teatrului mondial – regizorul canadian Robert Lepage și actorul rus Evgeny Mironov, director artistic al Teatrului de Stat al Naţiunilor din Moscova.

Publicul festivalier va putea intra în dialog cu cei doi renumiți invitați ai FNT 2017 în dimineața imediat următoare reprezentației spectacolului de deschidere a Festivalului – „HAMLET | COLLAGE”, adică sâmbătă, 21 octombrie, începând cu ora 11.30, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din București, Sala Mare, Foaierul Tapiserii (etaj 1).

Evenimentul „În dialog cu Robert Lepage și Evgeny Mironov” este conceput și va fi moderat de Marina Constantinescu, Director Artistic al FNT.

Discuțiile vor avea ca punct de plecare, desigur, spectacolul „HAMLET | COLLAGE”, prima producţie rusească a legendarului regizor de teatru canadian Robert Lepage, realizată la Teatrul Națiunilor din Moscova şi care a avut premiera în 2014.

Pregătirile au durat mai bine de doi ani, iar rezultatul este un spectacol hi-tech pentru un singur actor şi peste douăzeci de membri ai echipei de producție.

Captiv într-un cub ce pluteşte deasupra scenei, Hamlet trebuie să interpreteze pe rând toate personajele piesei lui Shakespeare; el va ajunge să se înjunghie, să se otrăvească şi să se înece pe el însuşi. Toate acţiunile intrigii au loc în imaginaţia lui Hamlet, iar personajul îi este dezvăluit publicului în camera sa dintr-un azil de boli mintale. Robert Lepage şi Evgeny Mironov au reuşit să creeze o tragedie a minţii la scară mare,care se dovedește a fi mai tulburătoare decât tragedia vieţii reale.

Într-un mod similar – se pot revela semnificaţiile profunde care rămân în mintea spectatorului. Ele determină întrebări asupra înţelesurilor intime ale diferitelor tipuri şi nivele contemporane de „colaj” folosite de creatorii acestei surprinzătoare viziuni a textului shakespearian, care era descrisă de presa moscovită la data premierei drept „uimitoare, de o mare complexitate artistică şi tehnologică şi care funcţionează cu precizia unui ceas elveţian”.

Aflat pentru prima oară în România la invitaţia Festivalului Naţional de Teatru, regizorul canadian Robert Lepage declara: „Este în esenţă o piesă despre nebunie, iar actorul, care interpretează toate rolurile, trebuie să se transpună într-o stare de nebunie schizofrenică. Atunci când acelaşi corp întrupează toţi protagoniştii, aceştia se vor asemăna inevitabil, ca membrii unei familii, aluzie la natura incestuoasă a piesei în care iubirea unui frate pentru sora lui depăşeşte limitele morale, iar regina proaspăt văduvă se căsătoreşte cu propriul cumnat, şi rămâne un mister cum de Lordul Şambelan poate ajunge atât de uşor în dormitorul regal. Colajul este rezultatul unei lungi serii de reflecţii şi conversaţii între un actor rus pasionat şi un regizor canadian agil, ambii dornici să înveţe unul de la celălalt despre jocul actoricesc contemporan, despre arta narativă modernă şi Shakespeare. Recunosc că, de-a lungul întregului proces, am fost uimit de-a dreptul de această demonstraţie de curaj, generozitate şi talent autentic din partea colaboratorului meu principal.

Robert Lepage s-a născut în Quebec în 1957. A intrat la Conservatoire d’art dramatique de Québec (Conservatorul de Artă Dramatică din Quebec) în 1975. După studii efectuate la Paris, în 1978 s-a întors în Quebec şi s-a implicat în multiple proiecte creative, câştigând experienţă ca actor, autor şi regizor. În 1985, The Dragons’ Trilogy (Trilogia dragonilor) s-a bucurat de reputaţie internaţională. Un moment de cotitură al carierei sale îl reprezintă crearea propriei companii de producţie, Ex Machina, în 1994. Sub conducerea sa artistică, noua echipă a produs o serie remarcabilă de piese, începând cu The Seven Streams of the River Ota (Cele şapte râuri ale fluviului Ota) (1994), A Midsummer Night’s Dream (Visul unei nopţi de vară) (1995) şi Elsinore (1995). În 1994, a scris şi a regizat primul său film, Le Confessional (Confesionalul). Cariera cinematografică a lui Robert Lepage a continuat cu filmele Le Polygraphe (Poligraful) (1996), No (1997), Possible Worlds (Lumi posibile) (2000), versiunea pentru marele ecran a piesei sale Far Side of the Moon (Partea îndepărtată a Lunii) (2003), precum şi filmul Triptyque (Triptic), după piesa sa Lipsynch. La Caserne, centru de producţie multidisciplinar din Quebec City, s-a deschis în 1997 sub conducerea lui Robert Lepage. Aici a creat echipa sa sus-menţionatele The Far Side of the Moon (2000), The Andersen Project (2005), Lipsynch (2007) şi altele. A creat designul şi s-a ocupat de regia spectacolului trupei Cirque du Soleil KÀ (2005), un show permanent în Las Vegas, dar şi TOTEM (2010), un show marca Grand Chapiteau, care a făcut turul lumii. În prezent, Lepage lucrează la tetralogia Playing Cards (Cărţi de joc), din care au fost jucate deja două părţi, Spades and Hearts (Inimă neagră şi Inimă roşie). Robert Lepage şi-a făcut o intrare maiestuoasă în lumea operei, prin punerea în scenă a două spectacole în 1993, Bluebeard’s Castle (Castelul lui Barbă-Albastră) şi Erwartun. Prezenţa sa în lumea operei a continuat cu The Rake’s Progress (Cariera unui libertin) (2007), The Nightingale and Other Short Fables (Privighetoarea şi alte fabule scurte) (2009), apoi cu Der Ring des Nibelungen (Inelul Nibelungilor) al lui Wagner, la Metropolitan Opera (2010-2012). Robert Lepage a fost distins cu numeroase premii. Dintre cele mai importante, menţionăm: Premiul Stanislavsky pentru contributia la teatrul international (2005), Premiul pentru Cea mai bună producţie străină în 2007 la Premiul Masca de Aur pentru Artele Spectacolului din Rusia, Festival de l’Union des Théâtres de l’Europe (2007) şi Premiul Eugene McDermott pentru Arte (2010) oferit la MIT în 2010.

Cunoscut în lumea teatrului şi a filmului din Rusia, Evgeny Mironov a lucrat la numeroase producţii de teatru internaţionale, dintre care le amintim pe cele sub regia unor personalităţi precum Peter Stein (Germania), Declan Donnellan (Marea Britanie), Thomas Ostermeier (Germania), Alvis Hermanis (Letonia), Robert Lepage (Canada), Eimuntas Nekrošius (Letonia), Robert Wilson (Statele Unite). După ce a absolvit şcoala-studio a Teatrului de Artă din Moscova în 1990 (mentor Oleg Tabakov), Evgeny Mironov s-a alăturat companiei de teatru a lui Oleg Tabakov, al cărei actor principal a devenit la scurt timp, apărând şi pe scena Teatrului de Artă din Moscova. Din decembrie 2006, Evgeny Mironov deţine poziţia de director artistic al Teatrului de Stat al Naţiunilor. A primit de două ori Premiul de Stat, de trei ori Premiul Masca de Aur pentru Cel mai bun actor al Teatrului Naţional, de patru ori Cristalul Turandot, de asemenea Premiul Internaţional Stanislavsky şi Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Geneva. Pe lângă bogata carieră artistică, Evgeny Mironov este co-fondatorul Fundaţiei „Art Foundation in Support of Art Workers” (2008), dar şi co-fondatorul şi directorul artistic al TERRITORIЯ International Festival, şi al School of Contemporary Performing Arts. Este membru al Consiliului pentru Cultură şi Artă al Preşedinţiei Federaţiei Ruse. Urmăriţi-ne pe www.fnt.ro, www.mystage.ro şi pe pagina de Facebook a Festivalului Naţional de Teatru.

Vă aşteptăm în Festival !

.............................................................................................................................................

Relaţii presă FNT 02 octombrie 2017

Pompilius Onofrei Mobil: 0744 346 720

Pamela Bojog-Pricopie Mobil: 0735 156 983 Mail: pamela@uniter.ro

UNITER George Enescu 2-4, București  Tel: 021/ 315 36 36, 021/ 313 42 78, Fax: 021/ 315 00 48

FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, ediţia a 27-a

EDIŢIE DESFĂŞURATĂ SUB ÎNALTUL PATRONAJ AL PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI

20 – 30 octombrie 2017

Organizatori, parteneri

PRODUCĂTORI: UNITER – Uniunea Teatrală din Români, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti

PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

CO-PRODUCĂTORI: Primăria Municipiului Bucureşti PRIN ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti

SPONSOR PRINCIPAL: BRD - GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

CU SPRIJINUL: ICR- Institutul Cultural Român, ITI / Institutul Internaţional de Teatru

EVENIMENT REFLECTAT DE: Televiziunea Română

PARTENERI DE TRADIŢIE: Societatea Română de Radiodifuziune, RFI România

PARTENER MEDIA PRINCIPAL ADEVĂRUL

SPONSORI: Farmexim, Domeniile Blaga

MAŞINA FNT Mercedes Benz

PARTENER PRINCIPAL: MOL România

EVENIMENT VĂZUT DE: Radio Guerrilla

PARTENERI INSTITUŢIONALI Teatrul Odeo, Teatrul „L.S. Bulandra”, Teatrul „C.I. Nottara”, Teatrul ACT, Teatrul Metropolis, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie, Teatrul Excelsior, Teatrul „Ion Creangă”, Centrul de Teatru Educaţional Replika, Linotip - Centru Independent Coregrafic, Teatrul de Artă, Teatrul LUNI de la Green Hours, Teatrelli - Creart, Spice Pub & Club, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Librăria Humanitas Cişmigiu, Ateneul Român, Fundaţia Lowendal, Muzeul Colecţiilor de Artă, Kube Mussette, Artmark

PARTENERI CULTURALI: SMART FM, Radio Clasic

PARTENERI MEDIA INTERNAŢIONALI: Radio Europa Liberă, Deutsche Welle

PARTENERI MEDIA: Marie Claire, Harper’s Bazaar, Femeia, Cosmopolitan, Beau Monde Style, Ziarul Metropolis, Phoenix Media, MediaTrust, Alist Magazin, Unica, Avantaje, Psychologies


Programul FNT 2017