Festivalul Internațional pentru Copii și Tineret Little Ladies, Little Gentlemen din Ankara

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul susține participarea Teatrului de Păpuși Puck din Cluj Napoca cu piesa „Strada cu îngeri”, la Festivalul Internațional pentru Copii și Tineret „Little Ladies, Little Gentlemen” din Ankara, ediția a XIV-a. Evenimentul va avea loc în perioada 23-29 aprilie 2018.

„Strada cu îngeri” este un spectacol non-verbal, scenariul, regia și scenografia purtând semnătura lui Decebal Marin, iar muzica este compusă de Traian Păcurar.Distribuția este formată din Andreea Bolovan, Ion Iurcu, Robert Gutunoiu și Andra Ștefan. Caracterele sunt realizate de Ion Bătăiosu și Decebal Marin, sculptura de Florin Marin, pictura de Elena Ilaș, iar muzica este semnată de Traian Păcurar.

„Strada cu îngeri ”vorbește despre legătura dintre lumea umană și cea angelică. Într-un limbaj poetic, specific jocului de marionete, sunt surprinse aspecte din cotidian care, la intervenția îngerilor, reușesc să trezească binele în sufletul omului, făcându-l să devină mai conștient de frumusețea din jurul sãu.

Este primul spectacol de acest tip care pune un accent deosebit pe inteligența emoțională, urmărind să reconstruiască acea punte care leagă raționalitatea oamenilor mari de puritatea și inocența sufletului de copil.

„Strada cu îngeri” este despre trezirea delicată, sensibilă, a unei cortine, care este transfigurată scenic într-o anumită cheie. “Urmărim să atingem sufletul celui care este deschis să privească în profunzime.Îngerii sunt foarte prezenți în viețile noastre, chiar dacă nu suntem destul de deschiși să simțim inspirația și protecția pe care ni le dăruiesc. Fiecare dintre noi are parte de miracole cotidiene: avem momente de iluminare, momente de inspirație, când ni se pare că simțim atingerea angelică a lumii spirituale. Poate se întâmplă atunci când ne îndrăgostim, poate când ieșim în natură sau când interacționăm cu animalelele. Ne emoționează, iar acea lumină se trezește și se amplifică. Despre această lumină vorbește spectacolul. Avem mai multe personaje și vedem ce se întâmplă cu ele când lumina se trezește: se îndrăgostesc, se iartă, se bucură. Este un demers sensibil, delicat și onest”. (Decebal Marin)

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat ]n anul 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. De asemenea, din 2006 a fost lansat programul Nocturne cu spectacole adresate adulţilor.

Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului. De asemenea, Teatrul de Păpuși „Puck” a inițiat în septembrie 2017, în colaborare cu Asociația ESUA și Fundația LIONS International, Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii. Piesa românească ce va fi prezentă la Festivalul de la Ankara a fost recompensată cu diverse piese la festivaluri naționale sau internaționale:

Premiul pentru cele mai frumoase păpuși, acordat lui Decebal Marin și Ioan Bătăiosu pentru păpușile din spectacolul Strada cu îngeri, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii de la Subotica, Serbia;

Premiul de excelență pentru calitatea mânuirii păpușilor, acordat echipei de actori din spectacolul Strada cu îngeri, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii de la Subotica, Serbia;

Premiul pentru creativitate și excelență în folosirea mijloacelor tradiționale de animație, acordat lui Decebal Marin în cadrul Festivalul Internațional de Animație ImPuls, București.

Primele reprezentații ale teatrului clujean pe scena de la Ankara vor fi pe 29 aprilie 2018, de la ora 11.00 și de la ora 14.00, la Devlet Tiyatroları İrfan Şahinbaş Atölye Sahnesi.

Apoi, pe 30 aprilie 2018, Teatrul de Păpuşi „Puck” urcă din nou pe scena Devlet Tiyatroları İrfan Şahinbaş Atölye Sahnesi, în două spectacole, cu începere de la ora 11.00, respectiv ora 14.00.

Proiectul se înscrie în strategia ICR Istanbul de impunere a artei teatrale de animație românească în Republica Turcia și de creare a premiselor pentru legături profesionale de durată în ambele țări. Prin intermediul acestui parteneriat, spectacolele non-verbale românești și păpușarii clujeni vor avea acces la o rețea extinsă de artiști si profesioniști din domeniul teatrului de marionete, intensificând astfel vizibilitatea noastră în spaţiul cultural turc și internațional. Organizat cu prilejul serbării Zilei Copilului în Republica Turcia (23 aprilie), festivalul a reunit până în prezent companii de teatru din peste 40 de ţări (Austria, Bulgaria, Ungaria, Singapore, Belgia, Italia, Rusia, Germania, Ciprul de Nord, Israel, România, Serbia, Muntenegru, Franţa, Elvețiană, Spania, Lituania, Olanda, Slovenia, Anglia, Cuba, Ucraina, China, Chile, Luxemburg, Croţia, Kosovo, Polonia, Canada, Cehia, Georgia, Iacuţia și SUA) şi a găzduit peste 125 de piese de teatru diferite în faţa unei audienţe de 150.000 de persoane.