Faima brăţărilor regale dacice de la Sarmizegetusa Regia la Lisabona

Deschisă la Muzeul Naţional de Arheologie (MNA) din Lisabona, în preajma inaugurării Anului Centenar al Marii Uniri, ca un veritabil preambul al acestuia, expoziţia „Aurul Antic. De la Marea Neagră la Oceanul Atlantic” a înregistrat deja peste 50000 de vizitatori şi a fost declarată de către partenerul portughez drept cel mai de succes parteneriat internaţional în care a fost implicat în ultimii ani. Cele 21 de piese ce provin din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR) vor mai putea fi văzute de publicul lusitan până la 29 aprilie 2018, în Sala Tezaurului a MNA, laolaltă cu piese contemporane lor, provenind din patrimoniul portughez.

În acest context, directorul MNIR, domnul Ernest Oberländer-Târnoveanu, va susţine în data de 13 aprilie, de la ora 17.30, conferinţa intitulată „Brăţările regale dacice de la Sarmizegetusa Regia“, pe parcursul căreia va face o incursiune în istoria Daciei preromane şi va prezenta cea mai spectaculoasă descoperire arheologică din Europa ultimului secol. Conferinţa va fi dedicată în special mediului academic şi universitar şi va fi precedată de o vizită ghidată a expoziţiei, condusă de directorul MNIR.

Evenimentul face parte din Sezonul Cultural Românesc de la Muzeul Naţional de Arheologie din Lisabona, ce se desfăşoară pe perioada expoziţiei „Aurul antic. De la Marea Neagră la Oceanul Atlantic“. Sezonul Cultural Românesc este un program iniţiat de Institutul Cultural Român de la Lisabona, împreună cu Ambasada României în Republica Portugheză şi Muzeul Naţional de Arheologie.