Expoziţia foto - documentară «Românii şi Marele Război» la Sacile, în Italia

Expozitia foto - documentara Romanii si Marele Razboi la Sacile, in Italia

 Miercuri, 24 ianuarie 2018, la ora 18,30, în spaţiul expoziţional din ex Chiesa di San Gregorio din Sacile (Italia), în cadrul programului manifestărilor culturale menite să celebreze Centenarul Marii Uniri şi al Primului Război Mondial, dar şi a 159-a aniversare a Unirii Principatelor Române (5–24 ianuarie 1859), va avea loc inaugurarea expoziţiei foto–documentare «Românii şi Marele Război».Iniţiativa culturală este organizată şi promovată, sub patronajul Ambasadei României în Italia, de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Institutul Cultural Român, Primăria Sacile (PN), Asociaţia culturală «George Enescu» şi Associazione culturale «Zemlja», ambele din Sacile, cu colaborarea Consulatului General al României la Trieste, a Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti, a Arhivelor Naţionale ale României şi a Universităţii «Babeş–Bolyai» din Cluj-Napoca. Parteneri media: «Agenda Diasporei», «Gazeta Românească».

Vor susţine alocuţiuni: E. S. Domnul Cosmin Victor Lotreanu, Consul General al României la Trieste şi Prof. univ. dr. Cristian Luca, Director adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. 

Moderatori vor fi Arh. dr. Paolo Tomasella, Preşedinte al Associazione culturale «Zemlja» din Sacile, consilier delegat pentru educaţie, cultură şi urbanism al Consiliului Local Montereale Valcellina (PN), şi Prof. Carina Margareta Cesa, Preşedinte al Asociaţiei culturale «George Enescu» din Sacile.

Expoziţia ce cuprinde circa patruzeci de panouri cu reproduceri ale unor documente, fotografii, desene, planuri de operaţiuni militare, stampe şi schiţe de epocă explicate amănunţit, evocă evenimentele istorice care s-au succedat în Europa Răsăriteană în perioada Marelui Război, subliniind contribuţia românilor la operaţiunile militare, alături de aliaţii lor din Antantă, precum şi lunga perioadă de neutralitate (1914–1916) premergătoare intrării în război a Vechiului Regat.

Expoziţia va fi deschisă publicului în spaţiul expoziţional din ex Chiesa di San Gregorio din Sacile (PN), situat în Str. Giuseppe Garibaldi nr. 56, 33077 Sacile (PN), Italia, în perioada 24 ianuarie–7 februarie 2018, de marţi până duminică, în intervalul orar 17.00–19.00. 

Intrarea este liberă. Pentru informaţii suplimentare şi vizite ale grupurilor organizate în afara programului cu publicul, se solicităprogramare la adresa asrosacile@gmail.com