- 15 January 2016
- Etichete Institutul Cultural Roman Radu Boroianu Grigore Lese Ziua Culturii Nationale
În contextul atâtor convulsii ideologice contemporane şi al unei realităţi europene şi mondiale evident convulsivă, Institutul Cultural Român şi-a dorit ca prin asocierea înţelesului profund al poeticii eminesciene de influenţă folclorică cu unele dintre cele mai autentice fragmente din tezaurul imaterial românesc, culese şi promovate de cercetătorul şi creatorul de frumos atât de special care este Grigore Leşe, să încerce să reaşeze în mijlocul discuţiei noastre societale despre identitatea naţională transcendenţa în complexa ei semnificaţie religioasă şi filozofică.
Noi credem, pentru a exemplifica doar aspectul religios al străvechii noastre transcedenţe că, în afara diferenţelor dogmatice care pot pune în contrarietate diferitele forme ale creştinismului autohton, caracteristica acestuia, ca semn al unui ecumenism natural, este echilibrata toleranţă.
Tot astfel distingem că noţiunea fondatoare a Europei nu poate fi alta şi trebuie să fie, iudeo - creştinismul.
Dacă punem laolaltă aceste caracteristici continentale şi naţioale putem să situăm România ca un posibil creuzet între Orientul şi Occidentul spiritualităţii europene, prin vechi exemplarităţi istorice ca Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu sau exemplarităţi avangardiste ca Brâncuşi, Tristan Tzara, Eugen Ionescu şi Henri Coandă sau teologale şi ecumenice ca Andrei Scrima. Altminteri ar fi arătat Europa în aceste zile dacă politicieni şi teologi ar fi fost mai atenţi la scrierile şi înfăptuirile lui Andrei Scrima, la extraordinara întâlnire prilejuită de acesta, între Papa Paul al VI -lea şi Patriarhul Athenagoras în 1964. Pericolul care planează de ceva vreme este îndreptat asupra creştinătăţii şi nu asupra diferenţelor dogmatice din interiorul creştinătăţii.
Prin această poziţie, putem demonstra Europei şi lumii întregi ce-i adună laolaltă dincolo de istoria factuală, pe români şi fraţii lor de pretutindeni, ce aport durabil au adus întregului saşii şi schwabii, evreii şi grecii, maghiarii şi ucrainienii, polonezii şi italienii, sârbii şi slovacii, turcii şi tătarii, trăitori în teritoriul românesc. Este forma cea mai adevărată de multiculturalitate şi amintesc aici ca zone omogene Maramureşul, Bucovina, Făgăraşul, Banatul, Gorjul şi Dobrogea, Clujul, Iaşiul şi Brăila, o multiculturalitate care adună şi produce creativ şi nu o multiculturalitate care desparte şi împiedică, experiment nefericit promovat în ultima vreme. Aşa cred (şi credem noi) că trebuie să fie ascultată, auzită şi înţeleasă creativitatea românească mergând pe urmele strămoşilor noştri cei mai îndepărtaţi: dacii sau romanii, de ce nu, şi şciţii, geţii sau celţii, descoperind astfel, pentru a mă referi la un singur mare creator insuficient de bine cercetat, Ion Ţuculescu, poate cel mai interesant şi peren dintre post - moderniştii noştri, cu sensul profund din care se extrage şi pe care ni-l transmite.
Ce e rezistent într-o cultură este ceea ce calcă în ritmul şi cu greutatea diferită a epocilor pe urmele celor dinainte. Creaţia, cultura sunt fenomene de continuitate şi de preluare.
De aceea cultura europeană dacă nu se va întoarce şi nu se va revendica din transcedenţa ei iudeo-creştină îşi va pierde şansa să se manifeste specific şi identitar. Ca în fiecare dintre culturile naţionale componente.
Înţelepciunea din spatele fiecărui gest creativ autentic trimite la transcendenţă şi una dintre caracteristicile culturii, creativităţii româneşti este că rezistă în timp a fi printre cele mai transparente şi transmiţătoare. A cultiva această înţelepciune înseamnă în fond a prezerva identitatea locului şi a locuitorilor lui.
A trimite modernitatea lui Brâncuşi doar către surse de modelare populară şi a nu intui şi a nu descoperi prin asiduă cercetare, dincolo de formă, în străvechea transcendenţă ce leagă această modernitate de originile îndepărtate ale creştinismului, nu devine decât o vulgarizare fără sens. Tot aşa trebuie să-l descoperim continuu pe Eminescu şi să ne aplecăm cu mai multă grijă asupra travaliului subtil şi profund al lui Brăiloiu, Brauner, iar astăzi poate asupra ceea ce face şi pune deoparte pentru noi toţi, Grigore Leşe.
Sper ca spectacolul din această seară să vă convingă prin formă şi conţinut că ideea noastră despre transcendenţă ca element fondator obligatoriu oricărei culturi semnificative, cum rămânem a spune că este şi cultura română în întregul ei, cât şi în etapele ei de evoluţie până în contemporaneitatea post - modernităţii, este o idee elocventă. De asemenea că perenitatea valorică a creaţiei eminesciene, idee din care s-a extras şi statuarea Zilei Culturii Naţionale, rămâne intactă, confirmându-l parcă pe Constantin Noica din care voi cita prescurtat apud. Academician Eugen Simion: „Gândindu-se la Socrate, oamenilor le-a fost ruşine pur şi simplu să-şi spună filosofi. Credem că la fel trebuie să te încerce sfiala, în ţara lui Eminescu, să fii poet". În prefaţa sa admirabilă la ediţia completă Eminescu, o altă remarcă a Academicianului Eugen Simion trebuie reliefată azi, mai mult ca oricând: „I se reproşează azi poetului că nu a fost un spirit progresist. Nu a fost, dar progresul social are întotdeauna nevoie de o critică a progresului pentru a-l ţine în stare de alertă şi pentru a-i corecta excesele. Şi apoi, când este vorba de teoriile unui mare creator, ce importanţă are progresismul sau conservatorismul său? Importanţă are doar creaţia din interiorul sistemului ideologic! Creaţia poate transforma o teorie discutabilă într-o utopie acceptabilă estetic. Este cazul lui Eminescu."
Tot astfel, credinţa noastră, a celor ce ne-am dedicat Institutului Cultural Român, este că suma domeniilor creativităţii ce formează materia noţiunii vaste de cultură, reprezintă valoarea cea mai deplină a României şi că aşezând, fie şi cu întârziere faţă de alte mari naţiuni ale lumii, aceste realităţi valorice în primul plan al dezvoltării durabile, drumul ascendent al naţiunii noastre ar fi mult facilitat.
Temperanţa şi toleranţa profundă a transcendenţei româneşti bine pusă în valoare alimentată contemporan fără sincope şi promovată cu mijloacele de comunicare cele mai moderne ar putea deveni exemplară, pentru Europa viitorului ce pare că nu-şi regăseşte cadenţa. Şi asta chiar dacă astăzi România este percepută codaşă.
În opinia mea, vechea concepţie despre culturi majore şi culturi minore, mari şi mici, este o concepţie depăşită. Creativitatea nu poate fi măsurată cantitativ, iar gânditorii, savanţii, tehnicienii şi artiştii români au fost şi sunt în mijlocul fierbinte al creativităţii mondiale. Totul este ca noi dimpreună formând statul român, naţiunea română să-i regăsim şi pe cei de ieri şi pe cei de azi şi să-i aşezăm la locul cuvenit în evoluţia noastră comună.
Daţi-mi voie ca înainte de a încheia cuvântul meu de omagiere a Zilei Culturii Naţionale să mulţumesc conducerii Ateneului Român şi a televiziunii publice pentru colaborarea lor la reuşita acestei manifestări, precum şi sponsorului nostru Cramele Bazilescu care ne prilejuieşte după eveniment, în holul Ateneului, un vin d' honneur.
După acest anunţ de politeţe obligatorie, daţi-mi voie să evoc o strofă eminesciană ce, în opinia mea, condensează remarcabil mesajul pe care am încercat să-l transmit:
"Îngerul iubirii, îngerul de pace
Pe altarul Vestei tainic surâzând
Ce pe Marte-n glorii să-l orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară, lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc"
RADU BOROIANU
