Cursuri de limbă română la ICR Berlin

Începând din 15 octombrie 2007 Institutul Cultural Român "Titu Maiorescu" oferă cursuri de limba română. Este vorba despre un modul pilot finanţat de ICR Berlin. Cursurile vor avea loc între 15 octombrie-15 decembrie 2007 la sediul institutului. 
Intensificarea, în ultima vreme, a solicitărilor adresate ICR Berlin de a organiza cursuri de limba română, venite din partea unor persoane cu motivaţii diverse a condus la conturarea acestei iniţiative, menită, printre altele, şi să testeze interesul pentru limba română în spaţiul berlinez. Cursanţii vor fi scutiţi de plata unei taxe de curs, aceasta fiind subvenţionată de către ICR Berlin
. Prin această iniţiativă, se urmăreşte revigorarea interesului pentru învăţarea limbii române, şi nu în ultimul rând, alimentarea, astfel, cu viitori studenţi, a catedrei de română de la Universitatea HUMBOLDT Berlin. 
Structura cursului
: 20 de ore duble de curs (2 x 45 de minute), de două ori pe săptămână; 3 conferinţe : Introducere în istoria şi civilizaţia românească (conferenţiari: Prof. Dr. Michelle Mattusch, Prof. Dr. Arthur Beyrer, N.N.); prezentări de filme documentare pe teme asociate cursului. 
Lectori: 
Ingrid Baltag
, lector la Universitatea Humboldt, Institutul de Romanistică Laura Gerda, instructor de limba română la Universitatea Tehnică Berlin
Înscrierile se pot face de luni până vineri, între orele 9.00 şi 17.00 la numărul de telefon: 030-890 61 987 sau pe e-mail la office@rki-berlin.de