Ciclul de recitaluri dedicate celor „100 de ani muzică românească” continuă la Londra

Ca parte a ambițiosului program de celebrare a Anului Centenarului în Marea Britanie, ICR Londra a conceput, în cadrul popularei serii a „Concertelor Enescu”, un ciclu de patru evenimente speciale (recital precedat de o prelegere) menite să reconstituie, pentru melomanii britanici, 100 de ani de creativitate muzicală românească, componistică și interpretativă.

Cel de-al doilea recital al ciclului, intitulat „Muzică în România Mare”, se concentrează asupra perioadei interbelice, recunoscută ca o perioadă de excepțională creativitate culturală și artistică. Violonista Simina Croitoru şi pianistul Alexandru Burcă vor prezenta piese românești în premieră britanică, precum Siciliana lui Constantin C. Nottara sau Serenada lui Mircea Chiriac, alături de lucrări mai cunoscute de Paul Constantinescu, George Enescu sau Béla Bartók, dar şi de lucrări de mare circulație internațională.

Muzicologul Oltea Șerban Pârâu va vorbi, în deschidere, despre muzica și compozitorii perioadei, priviți într-o perspectivă comparativă europeană.

Reamintim că primul concert al acestui ciclu centenar a avut loc în 1 februarie şi a fost dedicat „Muzicii Primului Război Mondial”, beneficiind de interpretarea unui trio format din pianistul Cristian Niculescu, violonista Alexandra Paladi şi violoncelistul Rodin Moldovan, cu o prelegere introductivă susținută de muzicologul Mihai Cosma.

Pentru mai multe detalii despre acest eveniment și programul muzical al ICR Londra, vă invităm să vizitați www.icr-london.co.uk.