Unirea Basarabiei cu România 1918

Loc: ICR Berlin, Reinhardtstr. 14, 10117. Dată: 19 aprilie, ora 19.00.

Program:

19:00–19:15  Mesaj de bun-venit. Claudiu Florian, director, Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu”, Berlin. Dr. Harald Roth, Director, Deutsches Kulturforum östliches Europa, Potsdam

19:15–20:00  Referat: Dr. Vitalie Varatic: Unirea Basarabiei cu România: Teze și antiteze

20.00–20.30  Referat cu videoproiecție: Dr. Ute Schmidt: Germanii din Basarabia sub guvernare românească 1918 - 1940. Aspecte politice, economice și culturale

20.30–21.00  Dezbatere cu participarea celor doi istorici

Actul unirii Basarabiei cu România a reprezentat rezultatul efortului românilor basarabeni în scopul înlăturării unei dominații străine şi alipirea la trupul națiunii de care fuseseră înstrăinați cu mai bine de un secol în urmă. În condițiile reașezării situației geopolitice în Europa la sfârșitul Primului Război Mondial, garanția păstrării identității naționale a românilor basarabeni putea fi asigurată doar în cadrul statului unitar român. Acest adevăr incontestabil i-a ghidat pe cei care au votat unirea, iar apoi, cu sprijinul întregii națiuni române, au mers la cancelariile marilor puteri pentru a obține recunoașterea internațională a voinței lor. Cu atât mai mult, cu cât acest pas a fost făcut în conformitate cu prevederile „Declarației despre drepturile popoarelor din Rusia”, din 2/15 noiembrie 1917, document semnat de V. I. Lenin, șeful guvernului sovietic, şi I. V. Stalin, comisarul pentru problemele naționalităților.

În virtutea proclamării de către guvernul sovietic a dreptului la autodeterminare, până la secesiune, Finlanda şi-a declarat independența faţă de Rusia la 6 dec. 1917, urmată de Ucraina la 22 ian. 1918, Basarabia la 24 ian. 1918, Lituania la 16 feb. 1918, Estonia la 23 feb. 1918, Bielorusia la 25 mart. 1918, Polonia la 11 nov. 1918. În faţa iminenţei pierderii unor teritorii importante ale fostului imperiu ţarist, bolşevicii au lansat la 12 ianuarie 1918 „Declaraţia drepturilor poporului muncitor şi exploatat” care, ulterior, avea să fie inclusă integral în textul primei constituţii sovietice, oficializând politica luptei de clasă.

În cazul Basarabiei, guvernul bolşevic a procedat la înfiinţarea, pe 28 ianuarie 1918, a Colegiului suprem autonom pentru problemele ruso-române, ca răspuns la proclamarea independenței Basarabiei la 24 ianuarie 1918. Crearea acestui organ a reprezentat prima tentativă sovietică de reîncadrare a Basarabiei în componența statului sovietic şi folosirea teritoriului dintre Nistru şi Prut drept pistă de lansare a revoluției comuniste în Balcani. Pericolul bolşevic a determinat în măsură covârșitoare rezultatul votului în şedinţa Sfatului Ţării de la Chişinău din 27 martie/ 9 aprilie 1918. Conducerea U.R.S.S. a refuzat cu obstinație să recunoască, pe parcursul perioadei interbelice, legitimitatea unui act săvârșit în baza principiului emis de către ea însăși.

Dr. Vitalie Văratic (n. 1957, Basarabia). Absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Chişinău (1979). Cercetător la Institutului de Istorie al Academiei Republicii Moldova, Chişinău (1979-1996), doctor în istorie, specialitatea Istorie contemporană (1991). Specialist în relaţiile româno-ruse/sovietice în sec. XX. Stabilit la București în 1996, a fost ministru-consilier la Direcția Arhive Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe al României (1999-2017). În prezent lucrează în calitate de cercetător ştiinţific principal la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română. A publicat studii și volume de documente, între altele, pe următoarele teme: Misiunile lui A. I. Vâşinski în România 1944-1946, Relaţiile româno-sovietice (1935-1941), Preliminarii ale raptului Basarabiei şi nordului Bucovinei 1938-1940, Invazia şi anexarea părţii de Nord a Bucovinei de către URSS (28 iunie-3 iulie 1940), Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică.

Dr. Ute Schmidt, născută în 1943 la Schrimm, lângă Posen/Poznan, Studii de istorie, istoria artei, germanistică, sociologie și politologie la Munchen și Berlin, cercetare și activitate didactică la Berlin, Hamburg și Dresda. Din 2005 este docent la Institut für Politik- und Sozialwissenschaften (Institutul de Științe Politice și Sociale), și coordonatoare de proiect în cadrul cercului de cercetare a statului PSUG, în cadrul Freie Universität Berlin. Din 1990 a întreprins numeroase călătorii în Europa de sud-est, îndeosebi în R. Moldova și Ucraina. A publicat numeroase studii și lucrări pe teme precum: Partide politice în Germania, justiția militară sovietică după 1945, Refugiu, Expulzare și deportare la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, istoria Germanilor din Basarabia.