
Din 26 februarie a.c. se lansează ediţia 2010 – 2012 a Programului CANTEMIR – program de cofinanţare al Institutului Cultural Român pentru acţiuni şi proiecte culturale desfăşurate în străinătate. Obiectivele Programului CANTEMIR sunt creşterea vizibilităţii şi accesibilităţii culturii române pe pieţele străine şi încurajarea cooperării culturale la nivel internaţional. Programul se adresează organizaţiilor din România şi din străinătate, precum şi artiştilor români (numai în cadrul SECŢIUNII FESTIVAL), singuri sau ca parte a unui grup artistic. Proiectele se pot încadra în trei secţiuni diferite, fiecare dintre acestea având obiective şi priorităţi de finanţare specifice [...]

















