NEWSLETTER
Dacă doriţi să primiţi newsletter-ul ICR, vă rugăm să introduceţi adresa de e-mail aici:

 
 
  • RECITAL DE PIAN ANDA ANASTASESCU
    RECITAL DE PIAN ANDA ANASTASESCU
    Braga, Muzeul Nogueira da Silva, 6 Septembrie 2008, orele 21:30; Lisabona, Auditoriul Institutului Franco-Portughez, 9 Septembrie 2008, orele 20:30. Anda Anastasescu s-a nascut la Bucuresti, unde a dat primul recital de pian in public la 9 ani, cu lucrari de Beethoven si Prokofiev. Dupa ce a absolvit, la cel mai inalt nivel, Conservatorul de Muzica...

RECITAL DE PIAN ANDA ANASTASESCU

CONCERT DE MUZICA CLASICA Sâmbătă, 06 septembrie 2008 - Marţi, 09 septembrie 2008
Braga, Museu Nogueira da Silva, 6 de Setembro de 2008, 21h30; Lisboa, Auditório do Instituto Franco-Português, 9 de Setembro de 2008, 20h30.

Anda Anastasescu s-a născut la Bucureşti, unde a dat primul recital de pian la 9 ani, cu lucrări de Beethoven şi Prokofiev. Dupa ce a absolvit, la cel mai înalt nivel, Conservatorul de Muzică din capitala României, a studiat la Paris şi Londra şi a urmat cursuri de dirijat cu Sergiu Celibidache, în Italia şi Spania.

Dupa câstigarea, în 1974, a concursului internaţional Claude Debussy de la St Germain-en-Laye (Paris) – juriul fiind prezidat de compozitorul Georges Auric – şi în 1975, a concursului de concerte din Hounslow (Londra), Anda Anastasescu s-a lansat într-o carieră internaţională pe cinci continente.
 
Printre dirijorii de calibru cu care a cântat se numară Yan Pascal Tortelier, Barry Wordsworth şi Sian Edwards, cu orchestrele BBC şi a Comunităţii Europene, cu ansamblul Salzburg Mozarteum precum şi orchestre din USA şi Asia. A concertat în nenumarate festivaluri britanice şi săli prestigioase ca Royal Festival Hall şi Wigmore Hall din Londra, iar în 1999 a fost invitată să concerteze în Londra, Paris şi Geneva Sinfonia Concertanta de Dinu Lipatti, în concerte dirijate de Yehudi Menuhin. Consiliul Britanic a promovat câteva turnee cu Anda Anastasescu în România şi Malaezia.
 
In 1989 Anda Anastasescu a format orchestra de tineri profesionişti London Schubert Players ca orchestră-în-reşedinţă a Institutului Francez din Londra. Cu ei a susţinut concerte în festivaluri internaţionale prestigioase (Windsor, Three Choirs, Lichfield, Santander, Rio de Janeiro etc.); în seriile londoneze de la South Bank, Barbican, St. John’s Smith Square, Fairfield Halls, St. Martin-in-the-Fields etc.; şi în turnee în Norvegia, Franţa, Olanda, Elveţia, Spania, România, Brazilia, India şi Sri Lanka.
 
A înregistrat pentru compania Cressidia Classics, BBC, Radio National Francez şi Electrecord.
 
În 1997 a fost invitată să devină preşedinta Fundaţiei Internaţionale Constantin Silvestri. În numele acesteia, Anda a înfiinţat bursele de studii Silvestri acordate anual tinerelor talente din România pentru studii academico-muzicale la şcoli britanice prestigioase.
 
In 2005 – 2006 a iniţiat şi organizat la Londra primul festival britanic de compozitori români, A Romanian Musical Adventure.
 
Anda Anastasescu a făcut parte din catedra de pian a Guildhall School of Music and Drama (Londra) şi a susţinut cursuri de măiestrie în Marea Britanie, România, Norvegia, Franţa, Spania, Elveţia, India, Malaezia, Indonezia şi Singapore.
 
Este căsătorită cu jurnalistul englez John Gritten, autorul biografiei lui Constantin Silvestri A Musician before his Time publicată la Londra în 1998.

Pentru debutul său în Portugalia, Anda Anastasescu a pregătit un program cu opere aparţinând lui Mozart, Schumann, Debussy, Ravel şi remarcabilului compozitor român Constantin Silvestri (1913-1969).

Anda Anastasescu - Pian 
Program Septembrie 2008


Programul intruneste: clasicismul lui Mozart in sonata scrisă la Paris (1778) dupa moartea mamei lui acolo; cu poezia lui Schumann în miniaturile scrise tirziu în viaţă (1849); încintătoarele efecte sonore şi coloristice ale lucrărilor lui Ravel (1901) şi Debussy (1904); şi muzica lui Silvestri, enigmatică, pasionată şi atmosferică (Sonata in 1939 si Suita in 1933).

MOZART (1756 - 1791) 

Sonata in A K331 
Andante grazioso
Menuetto – Trio
Allegretto alla Turca

CONSTANTIN SILVESTRI (1913 – 1969)

Sonata Op. 19 Nr. 2  
Espressivo
Tempo di valzer


RAVEL (1875 – 1937)

Jeux d’Eau 


PAUZA

SCHUMANN (1810 - 1856)

Scene de Padure 
Intrare
Vinatorul si Prada 
Flori singuratice 
Locul blestemat 
Peisaj prietenos 
Hanul de la Drum 
Pasarea profet 
Cintec de Vinatoare 
Ramas Bun

SILVESTRI (1913 - 1969)

Suite No. 2  Copii la Joaca
De-a v-ati ascunselea
Papusa doarme
Fantoche Paiata
Dans un Rêve In Vis
Dans la Crinoline de la Grand-Mère In Rochia Bunicii
Diablotin Spiridus
Croque-Mitaine Gogorita
La Toupie Titirezul

DEBUSSY (1862 - 1918)

L’Isle Joyeuse


Cuvinte cheieMUZICĂ
Vineri, 25 mai 2012 09:09
 Română |  Português
CĂUTARE

NEWSLETTER

Parteneri

    SPUNE-I UNUI PRIETEN
Trimite la (e-mail):
*
De la (e-mail):
*
Mesaj (opţional):
Scrieţi în caseta de text codul din imaginea de lângă ea:
 » *