Cursuri de limba română la ICR Lisabona

Cursuri de limba romana la ICR Lisabona

După vacanţa de iarnă, ICR Lisabona îşi reia cursurile de limba română pentru străini. Cursurile se vor desfășura în perioada 22 ianuarie – 31 iulie 2018. Structurate pe două niveluri (începător A1 și intermediar B1), cursurile se vor desfăşura de luni până joi, la sediul Institutului Cultural Român de la Lisabona.

De-a lungul timpului s-a observat o creștere a interesului pentru studierea limbii române, atât din partea studenților portughezi, precum şi a angajaţilor diverselor instituții sau întreprinderi portugheze care se deplasează în România. Menționăm de asemenea, interesul unor cursanţi pasionaţi de literatura română, care doresc să traducă, în colaborare cu nativi români, opere literare româneşti.

Adresate publicului larg, cu motivaţii diverse, provenind din medii diverse (oameni de afaceri, studenţi din diverse domenii, portughezi căsătoriți sau aflaţi într-o relaţie cu cetățeni români), cursurile de limba română pentru străini au ca principal obiectiv stimularea - prin cunoaşterea limbii - interesului pentru cultura şi civilizaţia românească. Participanţii la cursurile de limba română iau parte, complementar, şi la evenimentele ICR Lisabona, cu scopul de a cunoaşte mai bine şi de a se familiariza cu diferitele aspecte ale culturii române.

Perioadă cursuri: 22 ianuarie – 31 iulie 2018

Loc de desfăşurare: sediul ICR Lisabona, Rua do Barão, nr. 10, Lisabona (lângă Catedrala Patriarhală)

Niveluri:

A 1 (90 min./ ședință, două şedinţe/ săptămână): lunea și miercurea, de la 19:00 la 20:30, profesor Rodica Adriana Covaci.

A 1 (90 min. / ședință, 2 ori / săptămână): marțea și joia, de la 19:00 la 20:30, profesor Simion Doru Cristea.

B 1 (90 min./ ședință, două şedinţe/ săptămână): lunea și miercurea, de la 17:00 la 18:30, profesor Rodica Adriana Covaci.

Taxă înscriere: 25 EUR.

Înscrierea se poate face online (la adresa icrl.ref@mail.ptprime.pt și icrl.geral@mail.ptprime.pt) sau la sediul ICR Lisabona.

Mai multe detalii la tel: 00351.967.913.265 (Prof. Rodica-Adriana Covaci, e-mail: covacirodica@gmail.com).