Brâncuși, prezentat în seria de manifestări „Mari români ai secolului XX”, la ICR Beijing

Brancusi, prezentat in seria de manifestari Mari romani ai secolului XX, la ICR Beijing

ICR Beijing a început seria de manifestări „Mari Români ai secolului XX”, prin prezentarea unor mari personalități din țara noastră, act care se înscrie și în acțiunile pentru marcarea Centenarului Marii Uniri. Prima conferință a avut loc joi, 8 februarie 2018, la sediul ICR Beijing, având tema „Marele sculptor român Constantin Brâncuși”. În 2018 se împlinesc 142 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, unul dintre marii artiști ai României, iar ziua de 19 februarie a fost declarată Ziua Brâncuşi Sărbătoare Naţională și va fi marcată anual. În ultimii trei ani, ICR Beijing l-a omagiat pe Constantin Brâncuși și a înlesnit scrierea unor articole și studii și publicarea lor în reviste de artă din China.

Conferința cu tema „Marele sculptor român Constantin Brâncuși” a fost susținută de prof. univ. Zhi Min, sculptor, foarte bun cunoscător al operei brâncușiene. Evenimentul a fost deschis de Constantin Lupeanu, directorul ICR Beijing. În cadrul conferinței, prof. univ. Zhi Min a prezentat publicului viața, personalitatea și opera lui Brâncuși „Cu toate că Brâncuși pare să se amestece cu timpul său, lumea lui interioară era puternică, independentă, întotdeauna urmărind artele eterne. El a găsit o modalitate de a elimina acele caracteristici seculare prin crearea de artă, depășind constant spiritul de autodefinire, reușind să nu se întoarcă în vârtejul secular al artei. Numai după ce cunoaștem mai multe despre călătoria spirituală a acestui sculptor, putem separa înțelegerea simplă, de suprafață, de lumea interioară a artistului.”

Celelalte conferințe din seria „Mari Români ai secolului XX” vor avea loc în lunile următoare ale anului curent. Vor fi prezentate alte mari personalități, precum George Enescu, Liviu Ciulei, Corneliu Baba, Nicolas Georgescu Roegen, Ion Țuculescu, George Vraca, Alexandru Ioan Cuza. Seria de manifestări „Mari Români ai secolului XX” este un bun prilej de prezentare a valorilor culturale româneşti. Cu ocazia aceasta, vom face cunoscut publicului local cultura și istoria României, în anul Centenarului Marii Uniri.

Zhi Min este vicepreședintele Institutului de Sculptură din cadrul Academiei Arte din China, profesor îndrumător de doctorat la Facultatea de Sculptură din cadrul Universității Qinghua, secretar general adjunct al Comitetului Național de Coordonare pentru Sculptură și Construcții, membru al Consiliului de Arte, secretar general al Centrului de Creație al tânărului Sculptor din cadrul Institutului de Sculptură al Academiei de Arte din China, membru al Institutului Internațional UNESCO pentru Arte Folclorice, membru al Asociației Artiștilor din China. În perioada 2011-2012, Asociația Artiștilor l-a selectat pentru o bursă în Franța. Expozițiile sale au avut loc la Muzeul de Artă din Shanghai, Centrul Cultural European Central la Strasbourg, Centrul Cultural din Paris, a publicat trei cărți și mai mult de treizeci de articole despre sculptură. Prof. univ. Zhi Min a publicat, în 2016, în trei reviste de artă, textul prelegerii sale, Cinstirea lui Brâncuși, geniul român (2016). În februarie 2017 prof univ. Zhi Min a susținut o altă conferință despre Brâncuși, în cadrul evenimentului organizat de ICR Beijing,  „Eternul Brâncuși”.