Celebrarea Zilei Europei 2014 la Universitatea din Haifa. 15 mai 2014, orele 11:00-18:00

Ambasada României în Israel şi Institutul Cultural Român de la Tel Aviv vă invită la manifestările dedicate Zilei Europei organizate de Centrul de Studii Germane şi Europene şi Asociaţia Studenţilor din cadrul Universităţii din Haifa în data de 15 mai 2014. România va fi prezentă printr-un stand de informare, deschis publicului între orele 11:00-18:00 în zona Cafe Deshe a campusului Universităţii din Haifa.

Ambasada României în Israel va oferi materiale informative de interes general, va aduce în atenţia studenţilor israelieni oportunităţile de studiu în România, precum şi programul Lectoratului de limbă română de la Universitatea din Tel Aviv.

La stand vor fi prezentate, de asemenea, activităţile şi evenimentele organizate de ICR Tel Aviv, precum şi cursurile de limba română; vor fi distribuite materiale de promovare şi vor fi înregistraţi noi membri pentru baza de date a ICR Tel Aviv.

Ziua Europei va fi celebrată printr-un festival de o zi, în cadrul căruia fiecare stat participant va fi reprezentat de un stand naţional (European Market), precum şi printr-o masă rotundă (“The EU Greatest Challenges Today”) şi o conferinţă internaţională (“Social Issues in Contemporary Europe: Cosmopolitanism, Gender, and Urban Spaces”) la care vor participa ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene.

Centrul de Studii Germane şi Europene din cadrul Universităţii din Haifa organizează anul acesta a doua ediţie a "European Market", eveniment dedicat Zilei Europei. Evenimentul reuneşte studenţi şi profesori pentru o celebrare a Europei, propunându-şi să expună un număr cât mai mare de persoane la cultura, istoria şi politica europeană. În cadrul "European Market", misiunile diplomatice şi institutele culturale europene acreditate în Israel vor organiza standuri care vor promova cultura şi identitatea naţională şi europeană.

Programul complet al evenimentelor Invitatie