Felicitări absolvenților cursurilor de limba română organizate de Institutul Cultural Român Bruxelles în anul academic 2017-2018

Am fost fericită să pot preda unui număr mare de studenți motivați și entuziaști”, declară, la finalul anului academic 2017/2018, Elena Cărbunaru-Butușină, profesoara de limba română, pentru ICR Bruxelles.

Institutul Cultural Român Bruxelles îi felicită călduros pe cei 21 de studenți străini care au promovat cursurile de limba română organizate de institut, le mulțumește entuziaștilor cursanți și îi încurajează în continuarea aprofundării cunoștințelor deja dobândite, pe măsura așteptărilor și a ambițiilor care i-au ghidat pe parcursul întregului an academic.

„Cele patru grupe - fiecare aflată pe o treaptă diferită a învățării limbii române - au avut o dinamică aparte și domenii de interes variate. În vreme ce unii studenți au abordat româna din curiozitate, alții au dorit să o perfecționeze din rațiuni profesionale. Cu toții au avut însă un aport esențial în crearea unor grupe coezive și competitive. A fost o provocare frumoasă și, judecând după rezultatele de final de an ale studenților, încununată de succes. Împreună, cu umor, dar și cu multă perseverență, am depășit greutățile firești ale primului contact cu vocabularul și gramatica unei limbi ale cărei particularități pot descuraja începătorii. Am descoperit analogii cu alte spații europene, povești ascunse în spatele cuvintelor, sonorități noi, tradiții și elemente culturale care ne apropie. E o plăcere să-mi văd acum studenții dornici să descopere România pe viu în vacanțe, să vorbească limba română „la ea acasă” și să-și perfecționeze cunoștințele asimilate la curs.", explică profesoara de limba română.

Cursurile de limba română pentru străini reprezintă cel mai longeviv program al Institutul Cultural Român Bruxelles. Inițiat în 2010, programul este structurat pe cele patru niveluri de învățare a limbii române, conform Cadrului comun european de referinţă. În 2017/2018 cursurile s-au derulat în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Belgiei, cu sprijinul Alliançe francaise de Bruxelles-Europe.

Institutul Cultural Român Bruxelles anunță reluarea cursurilor din luna septembrie 2018, de la nivelurile de începători la avansați, persoanele interesate de acest program în anul academic 2018/2019 vor beneficia de accesul gratuit la evenimentele organizate de ICR Bruxelles și de posibilitatea de a împrumuta cărți, muzică și filme românești.

Notă pentru ziarişti: informaţii suplimentare şi cereri de interviuri la ICR Bruxelles: bruxelles@icr.ro

Site internet: www.icr.ro/bruxelles_/ Facebook: ICR Bruxelles Twitter: @ICRBruxelles