Apel la candidatură pentru Bursele „George Enescu” – sesiunea 2018

Bursele George Enescu – sesiunea 2018. Apel la candidatură

Bursele „George Enescu” se acordă muzicienilor şi constau în subvenţia pentru o perioadă de trei luni la instituţii de profil din Paris (în speţă, Cité Internationale des Arts);

Obiectivul princial al acestui program este introducerea artiştilor români în circuitul valorilor europene, prin oportunitatea de a lucra într-un mediu artistic internaţional în domeniile muzică și muzicologie. Programul se adresează muzicienilor români cu studii universitare de specialitate încheiate şi cu performanţe recunoscute în domeniu. Sunt oferite două burse anuale „George Enescu“, pentru perioade de câte 3 (trei) luni, termenul limită de depunere a dosarelor pentru sesiunea fiind 15 decembrie, în vederea desfăşurării unor proiecte artistice în atelierul închiriat de România la Cité Internationale des Arts, Paris. Valoarea unei burse este de 4 545 EUR pentru o perioadă 3 (trei) luni. Selecţia este făcută de o comisie independentă de specialişti, personalităţi recunoscute în domeniu, în baza unui dosar de candidatură. Dosarul selectat este trimis spre validare Comisiei de Admitere de la Cité Internationale des Arts.

Numărul de burse acordate anual: 2 (două) burse „George Enescu“: perioadele februarie – aprilie şi august – octombrie.

Documente necesare pentru înscriere (dosarul de solicitare a bursei):

- formularul de înscriere;

- CV-ul conţinând informaţie detaliată asupra activităţii competiţionale a candidatului;

- copie după diploma de licenţă; în condiţiile în care candidatul este şi absolvent de studii aprofundate, se vor adăuga copii şi după aceste acte;

- copie după un act de identitate;

- un proiect de lucru, din care să reiasă: justificarea experienţei profesionale şi a competenţei în materie; un nivel artistic care să permită aprofundarea dialogului cu artiştii străini; relevanţa Parisului pentru realizarea proiectului: maximum 2 (două) pagini în care să fie indicate locaţii/muzee/săli de concerte propuse spre vizitare, ce se va studia acolo, ce activităţi se vor depune.

- Pentru muzicieni: una sau mai multe înregistrări pe CD sau memory stick (USB).

- Pentru compozitori: una sau mai multe partituri (nu se acceptă documentaţie în format electronic);

- un dosar de presă;

- perioada pentru care solicită bursa (candidatul clasat pe primul loc în urma selecției va avea prioritate);

- 3 (trei) scrisori de recomandare.

Proiectele de cercetare vor fi redactate atât în limba română, cat şi în limba franceză. http://icr.ro/pagini/programul-de-burse-si-rezidente-sesiunea-2017

Documentele se trimitîn format fizic laadresa: Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, 011824 Bucureşti.

Persoana de contact: Cătălin Rogojinaru catalin.rogojinaru@icr.ro


Program de burse „Constantin Brâncuşi“ / „George Enescu“ Formular de înscriere pentru bursă individuală