Noaptea Literaturii Europene la Sofia

La data de 9 mai 2018, la Sofia a avut loccea de a 7-a ediţie a evenimentului „European Literature Night”.

Proiectul este organizat în cadrul EUNIC Sofia de către Centrul Cultural Ceh şi este inclus în calendarul cultural anual al municipalității Sofia, scopul lui fiind acela de a contribui la dialogul intercultural, prin oferirea unei platforme pentru țările europene de a-și prezenta literatura lor contemporană. Proiectul oferă o experiență deosebită de lectură în comun, având ca element de atractivitate combinația dintre un text interesant și o locație aleasă special pentru a corespunde cât mai bine textului propus.

Ambasada României a participat, cu sprijinul Institutului Cultural Român, pentru a treia oară la acest eveniment.

Locația care a găzduit România a fost Galeria de Artă Rakursi. Traducătoarea Vanina Bojikova a lecturat un fragment din romanul Orbitor al scriitorului român Mircea Cărtărescu, moment foarte apreciat de audienţă.