
Miercuri, 30 noiembrie 2011 - Marţi, 06 decembrie 2011
Cea de-a şasea ediţie a celei mai importante manifestări dedicate filmului românesc peste hotare, Festivalul de Film Românesc de la New York, va avea loc în perioada 30 noiembrie – 6 decembrie 2011, la Film Society of Lincoln Center. Organizată de Institutul Cultural Român din New York şi Film Society of Lincoln Center, în colaborare cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania, aceasta va fi dedicată memoriei criticului de film Alex Leo Şerban. [...]
Marţi, 29 noiembrie 2011
18:00
Marţi, 29 noiembrie 2011, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) va avea loc o seară de film dedicată tânărului regizor Andrei Dobrescu. Vor fi proiectate scurtmetrajele: Pay per View (2007), Ziua 32 (2008), Un pahar de vin în plus (2009), Lost Springs 2 (2010) şi documentarul TEG (2008). Vor lua cuvântul regizorul Andrei Dobrescu și criticul de film Mihai Fulger. Accesul publicului este liber. [...]
Marţi, 29 noiembrie 2011
19:00
După ecourile extraordinare avute în România și Irlanda, renumitul compozitor irlandez Shaun Davey prezintă marţi, 29 noiembrie 2011, ora 19.00, în premieră, la Ateneul Român, concertul extraordinar „Vocile din Cimitirul Vesel“, alături de 180 de instrumentiști și soliști vocali români și irlandezi de primă mărime. Evenimentul este organizat de Ambasada Irlandei în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Culture Ireland și Filarmonica „George Enescu“.[...]
Luni, 28 noiembrie 2011
18:00
Luni, 28 noiembrie 2011, ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român va avea loc conferinţa „Gulagul. Ce ştim acum", susţinută de Anne Applebaum, jurnalist, care va dialoga cu Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu. Evenimentul este organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer, Editura Humanitas, Institutul Polonez şi Institutul Cultural Român. În cadrul evenimentului va avea loc lansarea volumului Gulagul. O istorie de Anne Applebaum, apărut la Editura Humanitas cu sprijinul IICCMER. [...]
Vineri, 25 noiembrie 2011
Institutul Cultural Român de la Berlin în colaborare cu Literaturwerkstatt Berlin invită publicul german să descopere tineri autori români de proză contemporană vineri, 25 noiembrie 2011, ora 21.00, la Literaturwerkstatt Berlin ( Knaackstr. 97). Cei şase prozatori invitaţi să prezinte imagini fundamentale despre România sunt Cosmin Perţa, Dragoş Ghiţulete, Adina Rosetti, Ioana Bradea, Mitos Micleuşanu şi Andrei Ruse. Ilustraţia muzicală este asigurată de „Muzicile lăutăreşti filosofice“ create de Mitos Micleuşanu. Evenimentul va fi moderat de scriitorul Răzvan Ţupa. Lectura va avea loc în limba română şi germană, iar discuţiile cu publicul în limba engleză. [...]
Joi, 24 noiembrie 2011 - Duminică, 18 decembrie 2011
Cu sprijinul ICR Tel Aviv, în perioada 24 noiembrie – 18 decembrie 2011, la Casa Artiștilor din Tel Aviv are loc expoziția „Colorând griul – Stare de spirit”. [...]
Joi, 24 noiembrie 2011
Institutul Cultural Român va sprijini, în cursul anului 2012, prin Direcţia Români din Afara Ţării, apariţia a şase publicaţii culturale din Republica Moldova. Lista revistelor desemnate câştigătoare a fost stabilită în data de 18 noiembrie 2011, de către o comisie de experţi independenţi (formată din Nicolae Prelipceanu, Adrian Popescu și Horia Gârbea) și a fost definitivată în data de 23 noiembrie 2011, în urma deciziei comisiei de jurizare a contestațiilor (formată din Mircea Vasilescu, Luca Niculescu și Cezar Paul Bădescu). [...]
Miercuri, 23 noiembrie 2011 - Sâmbătă, 26 noiembrie 2011
Lansarea în Marea Britanie a celei de-a treia serii de traduceri din literatura română, publicată de University of Plymouth Press cu sprijinul Institutului Cultural Român, este prilejul pentru un nou mini-festival dedicat artelor românești, centrat de această dată pe teatru și dans contemporan. După două episoade dedicate filmului și artelor plastice (în 2009) și muzicii (în 2010), colaborarea dintre ICR și Peninsula Arts se concentrează pe artele spectacolului și include, în perioada 23-26 noiembrie 2011, spectacole româneşti, workshopuri şi prezentări. [...]
Miercuri, 23 noiembrie 2011 - Duminică, 27 noiembrie 2011
Editura ICR participă şi anul acesta la Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, ajuns la cea de a 18-a ediţie şi desfăşurat în perioada 23-27 noiembrie 2011 la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti. La standul ICR vor fi expuse peste 150 de titluri din oferta editorială, precum şi cele mai recente numere ale revistei Lettre Internationale.[...]
Marţi, 22 noiembrie 2011
19:00
Ansamblul britanic Ten Tors Orchestra, sub bagheta dirijorului Simon Ible, va concerta în premieră la Ateneul Român, marţi, 22 noiembrie 2011, ora 19.00, alături de importanți soliști români: Ladislau Csendes – violă, Alexandru Matei – percuție, Sorin Rotaru – percuție și Florian Mitrea – pian. Concertul are loc în cadrul proiectului Stagiunea Camerală ICR la Ateneu, ajuns la cea de a doua ediţie. În program: Wolfgang Amadeus Mozart, John Ireland, Doina Rotaru, George Enescu şi Edward Elgar. [...]
Sâmbătă, 19 noiembrie 2011 - Duminică, 27 noiembrie 2011
ROMÂNIA va fi invitatul de onoare al celei de-a XVII-a ediții a Festivalului de film mediteranean MEDFILM FESTIVAL, desfăşurată în perioada 19-27 noiembrie 2011. Ineditul de anul acesta constă în împletirea a două evenimente cinematografice la MEDFILM: a III-a ediţie a Festivalului de Film Românesc de la Roma, PRO CULT CINEMA FESTIVAL, devine parte integrantă a celebrului festival de film mediteranean. Accademia di Romania din Roma este partener al evenimentului.[...]
Vineri, 18 noiembrie 2011
19:30
Vineri, 18 noiembrie 2011, de la ora 19.30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38), se ține un Dīvān muzical persan: protagonistul celui de-al șaptelea concert din cadrul programului Când Bizanțul eram noi este ansamblul Constantinople. Printre temele abordate figurează rolul lui Dimitrie Cantemir în separarea muzicii turcești de cea persană, tratatele de teorie muzicală, Anton Pann şi „muzica persienească“. Publicul bucureștean va avea ocazia să audă instrumente specifice: sétar – lăută persană, santur – ţambal persan, kanun /qanun – ţambal mic, la care se cântă cu mâinile.[...]
Joi, 17 noiembrie 2011 - Duminică, 20 noiembrie 2011
Institutul Cultural Român este partener al Festivalului Internațional de Film Experimental București – BIEFF 2011, desfăşurat în perioada 17-20 noiembrie 2011 la Cinema Scala (Bd. Gheorghe Magheru nr.2). Cu sprijinul ICR, din juriul internaţional al festivalului fac parte Sergio Fant (selecţioner al Festivalului de Film de la Veneţia, secţiunea Orizzonti), Miguel Valverde (director al Festivalului de Film Independent IndieLisboa) şi Hilke Doering (director artistic al Festivalului de Film Oberhausen), alături de Marzena Moskal (selecţioner al Festivalului Intl de film de la Cannes – Quinzaine des Realisateurs 2011), Anna Abrahams (şefa departamentului de film experimental al EYE Film Institute Netherlands), Roxana Călinescu (expert, Direcţia Arte Vizuale, ICR Bucuresti) şi Juhani Alanen (director artistic al Tampere Intl Film Festival). [...]
Miercuri, 16 noiembrie 2011 - Duminică, 20 noiembrie 2011
Mircea Cărtărescu vizitează Suedia în perioada 16-20 noiembrie 2011, cu ocazia publicării în limba suedeză a Jurnalului său dintre anii 1994 şi 2003. Turneul cuprinde apariţii pe scene literare din Stockholm, Göteborg şi Malmö şi este organizat de Institutul Cultural Român de la Stockholm, în colaborare cu editura Albert Bonniers Förlag şi Scena Internaţională a Scriitorilor. [...]
Marţi, 15 noiembrie 2011 - Vineri, 03 februarie 2012
ARTEXIM şi Institutul Cultural Român invită tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani să participe la selecţia anuală pentru Orchestra Europeană de Tineret (European Union Youth Orchestra), un proiect muzical european care reuneşte cei mai talentaţi muzicieni din toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de faimă internaţională. În România preselecţia va avea loc în data de 10 februarie 2012 la Bucureşti şi va fi organizată de ARTEXIM. Data limită pentru înscriere: 3 februarie 2012. Începând cu anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român. [...]
Luni, 14 noiembrie 2011 - Marţi, 15 noiembrie 2011
În zilele de 14 şi 15 noiembrie 2011, la Washington D.C. va avea loc conferinţa „Furtuni ideologice. Intelectualii și tentația ideologiei". Evenimentul este organizat de Center for the Study of Post-Communist Societies din cadrul University of Maryland (College Park) și Institutul Cultural Român, în colaborare cu Cold War International History Project (Woodrow Wilson International Center for Scholars), Edmund A. Walsh School of Foreign Service (Georgetown University), Comparative Politics and Political Theory Fields (Department of Government and Politics U-MD) și Ambasada României în Statele Unite ale Americii. [...]
Duminică, 13 noiembrie 2011
Violonistul Alexandru Tomescu va concerta pentru prima dată în în Noua Zeelandă, la Auckland Town Hall – Chamber Concert, duminică, 13 noiembrie 2011, interpretând arii de Paganini la celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu, care are o vechime de 309 ani. Intitulat „Paganini, înger sau demon?”, concertul va include Integrala Capriciilor de Paganini, considerată cea mai dificilă colecție de lucrări muzicale scrise vreodată pentru vioară. Evenimentele sunt organizate de Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Țării, în parteneriat cu revista Pagini Româneşti în Noua Zeelandă.[...]
Joi, 10 noiembrie 2011
Cu ocazia centenarului naşterii lui Emil Cioran (1911-1995), Accademia di Romania din Roma în colaborare cu Facultatea de Filosofie a Università degli Studi di Roma „Tor Vergata” şi FIRI (Forumul Intelectualilor Români din Italia), organizează în data de 10 noiembrie 2011 un colocviu de studii dedicat filosofului sibian, una dintre figurile reprezentative ale vieţii culturale europene. [...]
Joi, 10 noiembrie 2011 - Vineri, 11 noiembrie 2011
Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) găzduieşte în zilele de 10 şi 11 noiembrie 2011 cea de-a treia ediţie a Zilelor Filmului Irlandez. Evenimentul este organizat de Ambasada Irlandei la Bucureşti în parteneriat cu Institutul Irlandez de Film, Reel Ireland, Culture Ireland şi Institutul Cultural Român. În deschidere vor lua cuvântul dl. Horia-Roman Patapievici, președintele ICR, și E.S. dl. John Morahan, Ambasadorul Irlandei la Bucuresti, care consideră acest eveniment „o oportunitate importantă de a cimenta legăturile dintre Irlanda şi România şi, în mod special, cu tinerii iubitori ai artei filmului din România“. [...]
Joi, 10 noiembrie 2011 - Sâmbătă, 12 noiembrie 2011
Centrul de Excelență pentru Studiul Identității Culturale de la Universitatea București și Institutul Cultural Român organizează conferința internațională interdisciplinară „Literature and the Long Modernity“, care va avea loc între 10-12 noiembrie 2011 la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din București. Evenimentul face parte din proiectul intitulat „The Cultural Institution of Literature from Early to Late Modernity in British Culture“. (foto: Radu Sandovici) [...]
Miercuri, 09 noiembrie 2011 - Sâmbătă, 19 noiembrie 2011
Teatrul românesc revine după 13 ani pe scena londoneză, la Barbican Centre, cea mai mare instituţie britanică dedicată artei şi culturii internaţionale. Turneul de anvergură al Teatrului Nottara cu spectacolul Aniversarea (Festen) de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, în regia lui Vlad Massaci, se înscrie în programul de promovare al teatrului românesc în Marea Britanie, susţinut de Institutul Cultural Român de la Londra în parteneriat cu mai multe instituţii britanice de renume. Publicul londonez se va reîntâlni între 9 şi 19 noiembrie 2011, la Sala Pit, cu jocul extraordinar al actorilor români pus în lumină de o viziune regizorală originală pe scenariul unui film cult. foto © Ciprian Duică[...]
Marţi, 08 noiembrie 2011
18:00
Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) găzduieşte marţi, 8 noiembrie 2011, ora 18.00, o dezbatere pornind de la volumul Cartea Roşie de Carl Gustav Jung. La întâlnirea organizată de Editura TREI în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi moderată de Horia-Roman Patapievici, preşedintele ICR, vor lua cuvântul Andrei Pleşu, Mihaela Minulescu, psihoterapeut, președinte al Asociației Române de Psihologie Analitică, şi Vasile Dem. Zamfirescu, director general, Editura Trei.[...]
Luni, 07 noiembrie 2011 - Marţi, 31 ianuarie 2012
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia (IRCCU Veneţia) şi Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ de la Istanbul (ICR Istanbul) anunţă lansarea concursului de proiecte în domeniul artelor vizuale „Fostering Artistic Practices“ („Încurajarea practicilor artistice“). Termen limită pentru înscriere: 31 ianuarie 2012.
IMPORTANT! Anexele 3a și 3b (cuprinzând schița locației) din anunțul inițial au fost înlocuite cu actuala Anexă 3.
Vineri, 04 noiembrie 2011
Artista Lia Perjovschi deschide pe 4 noiembrie 2011 prima expoziţie personală din Irlanda, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Londra, în cadrul Festivalului TULCA din Galway. Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente anuale de artă contemporană din Galway şi vestul Irlandei, cu un program divers de expoziţii, dezbateri, ateliere şi prezentări susţinute de artişti locali şi internaţionali. Programul din acest an, numit “After the Fall” şi curatoriat de Megs Morley, explorează noi poziţii artistice în relaţie cu criza economică globală dar şi cu schimbările istorice produse de căderea Cortinei de Fier. [...]
Joi, 03 noiembrie 2011
17:30
Instituto Cervantes din București în colaborare cu Institutul Cultural Român organizează masa rotundă „Creația literară într-o lume în criză. Scriitori în dialog. Față-n față: Rafael Argullol și Corin Braga“ joi, 3 noiembrie 2011, ora 17.30, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru 38). Cei doi eseiști importanți din Spania și România se întâlnesc la București pentru a vorbi despre temele fierbinți ale zilelor noastre, filtrate prin literatură, studii culturale, estetică și istoria ideilor. [...]
Joi, 03 noiembrie 2011 - Duminică, 06 noiembrie 2011
În perioada 3- 6 noiembrie 2011, Chişinău va fi gazda primei ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, cel mai important de acest gen din România şi unul dintre cele mai mari din Europa Centrală şi de Est. Festivalul le pregăteşte cinefililor din Republica Moldova o ediţie specială, în cadrul căreia vor putea urmări peste 50 de titluri de scurt şi lungmetraj, producţii internaţionale, româneşti şi moldoveneşti proiectate pe parcursul celor patru zile de festival. Evenimentul este organizat de ESTENEST şi ALTfilm, iar ICR Chişinău este partener al evenimentului.[...]
Miercuri, 02 noiembrie 2011 - Miercuri, 16 noiembrie 2011
În perioada 2-16 noiembrie 2011, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38, Bucureşti) este deschisă expoziția de pictură „Solitar“ a artistului Maurice Mircea Novac. „Solitudinea este o experienţă cotidiană, iar ciclul de lucrări Joana's Steps este o ilustrare în acest sens." – Maurice Mircea Novac [...]
Marţi, 01 noiembrie 2011
Salonul de poezie de la ICR Stockholm îi va avea ca invitaţi la ediţia din 1 noiembrie 2011 pe Bogdan O. Popescu şi Eva Ström, doi poeţi care au în comun şi experienţa de medic. Invitaţii vor citi din propriile versuri şi vor discuta despre interacţiunea dintre percepţia ştiinţifică şi cea afectivă şi despre modul în care profesia de medic le-a influenţat scrisul. La program vor mai participa actorul Hannes Meidal şi criticul literar Torbjörn Schmidt, în calitate de moderator. [...]
Vineri, 28 octombrie 2011 - Duminică, 06 noiembrie 2011
Institutul Cultural Român este coorganizator al Festivalului Naţional de Teatru, desfăşurat în perioada 28 octombrie – 6 noiembrie 2011 la Bucureşti. Cu sprijinul ICR, vor participa la festival numeroase personalităţi teatrale din străinătate sau cunoscuţi cronicari de teatru. De asemenea, Institutul Cultural Român va organiza două lansări de carte în cadrul FNT.[...]
Vineri, 28 octombrie 2011 - Duminică, 06 noiembrie 2011
România va fi reprezentată pentru prima dată la Salonul de Carte Francofonă de la Beirut, printr-un stand și o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Român şi Ambasada României în Liban. Ajunsă la cea de-a 18-a ediţie, manifestarea va avea loc, în acest an, în perioada 28 octombrie – 6 noiembrie 2011, sub genericul „Les mots de la liberté“ (Cuvintele libertăţii), ca ecou al schimbărilor democratice survenite recent în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Manifestarea este o bună ocazie pentru editorii din România să îşi prezinte ultimele apariţii. Invitaţi speciali ai acestui eveniment, la iniţiativa ICR, sunt autorii români Daniela Zeca şi Vlad Zografi, care vor participa la conferinţe şi dezbateri în cadrul Salonului, precum şi la întâlniri cu studenţii din universităţile libaneze.[...]
Miercuri, 26 octombrie 2011 - Duminică, 20 mai 2012
Expoziţia „77 de ani de bandă desenată românească“, panoramă a istoriei genului în România, de la deschizătorii de drum până astăzi, va fi inaugurată pe 26 octombrie 2011 la Centrul Belgian al Benzii Desenate de la Bruxelles. Curatorul expoziţiei, Alexandru Ciubotariu, unul dintre reprezentanţii de marcă ai tinerei generații de artiști BD, îl va avea alături, la vernisajul de la Bruxelles, pe Dodo Niţă, preşedintele Asociaţei creatorilor de BD din România. [...]
Miercuri, 26 octombrie 2011 - Miercuri, 09 noiembrie 2011
Lungmetrajul Periferic, în regia lui Bogdan George Apetri, va fi prezentat la cea de-a patra ediție a First Film Festival, China. Festivalul, dedicat regizorilor debutanți, se desfășoară în perioada 26 octombrie – 9 noiembrie 2011 în cinci mari oraşe din China: Beijing, Shanghai, Tianjin, Nanning şi Jinan. Programul include cincizeci de titluri, care vor fi proiectate în universități. Cu sprijinul Institutului Cultural Român, regizorul Bogdan George Apetri va fi prezent la cele trei proiecții ale filmului Periferic, programate pe 30 octombrie 2011 (Beijing Foreign Studies University), 1 noiembrie 2011 (Guangxi University, Nanning) și 3 noiembrie 2011 (Shandong Normal University, Jinan).[...]
Miercuri, 19 octombrie 2011 - Marţi, 22 noiembrie 2011
La aproape un an de la apariția albumului Enesco Re-Imagined, numeroasele recenzii elogioase din presa internațională de specialitate, precum și concertele susținute pe scene prestigioase din Europa și Statele Unite ale Americii confirmă succesul proiectului Enesco Re-Imagined al muzicienilor Lucian Ban și John Hébert. Institutul Cultural Român sprijină realizarea unui turneu care va avea loc în toamna anului 2011 şi care va include patru concerte, în Europa și în Statele Unite ale Americii: la Mayne Stage Theater, Chicago, SUA (pe 19 octombrie), EDGEFEST Festival, Ann Arbor Michigan, SUA (pe 20 octombrie), The Sage, Newcastle, Marea Britanie (pe 21 noiembrie) şi la DeWerf, Bruges, Belgia (pe 22 noiembrie).[...]
Marţi, 18 octombrie 2011 - Miercuri, 07 decembrie 2011
Trei concerte, trei ansambluri și o ofertă muzicală care nu trebuie ratată – în toamnă revine Stagiunea Camerală ICR la Ateneu, un proiect al Institutului Cultural Român în parteneriat cu Filarmonica ”George Enescu”. În acest an invitații concertelor Stagiunii sunt ansambluri străine, cu programe care vor include piese românești sau de inspirație românească. Vor concerta la Bucureşti clarinetistul Michael Collins împreună cu ansamblul London Winds; Ten Tors Orchestra (dirijor Simon Ible), în compania soliștilor Ladislau Csendes, Alexandru Matei, Florian Mitrea și Sorin Rotaru, iar ultimul concert va aduce la București un proiect muzical de mult așteptat: Istanbul. Dimitrie Cantemir – Jordi Savall, Hespèrion XXI și muzicieni invitați din Turcia. [...]
Joi, 13 octombrie 2011 - Joi, 10 noiembrie 2011
Institutul Cultural Român de la Paris anunţă lansarea unei noi sesiuni de selecţie în cadrul programului «Rezidenţe de creaţie», pentru perioada ianuarie - iunie 2012. Inaugurat în octombrie 2007, programul a permis ca peste 80 de artişti sau cercetători să beneficieze de un stagiu de creaţie şi documentare la Paris. Programul este realizat cu sprijinul Ambasadei României în Franţa şi se adresează artiştilor şi profesioniştilor din România şi Republica Moldova, cu specializări în domenii umaniste. Deadline: 10 noiembrie 2011. [...]
Luni, 10 octombrie 2011 - Duminică, 13 noiembrie 2011
Institutul Cultural Român de la Londra anunţă lansarea concursului pentru acordarea a trei rezidenţe pentru anul 2012, în cadrul programului de diplomaţie culturală. În urma concursului, rezidenţele vor fi acordate cetăţenilor români şi moldoveni. Rezidenţa în diplomaţie culturală este un program de instruire practică şi coaching cu durata de 3 luni, derulat în cadrul ICR Londra şi al unei instituţii britanice partenere. Deadline pentru înscriere: 13 noiembrie 2011, ora 12.00.[...]
Joi, 06 octombrie 2011 - Joi, 03 noiembrie 2011
În perioada 6 octombrie - 3 noiembrie 2011, Accademia di Romania din Roma va găzdui expoziţia de pictură „Srotolando la storia / Despletind istoria” a artistei Anca Seel-Constantin. Expoziţia propune un periplu plastic care defineşte fidel ultimele sale cicluri creative. Este vorba de picturi, ţesături, instalaţii şi cărţi de artă caracterizate de un “expresionism liric cu accente autobiografice” (Le Livre libre, ed. Buchet -Chastel, Paris, 2010). [...]
Luni, 26 septembrie 2011 - Joi, 15 decembrie 2011
Pe 26 septembrie 2011, cu ocazia Zilei Europene a Limbilor, vor începe la Beirut Cursurile de limba română organizate, în premieră, de Ambasada României în Liban şi Institutul Cultural Român, în colaborare cu Asociaţia România-Levant şi cu sprijinul Centrului Cultural CLAC Sin El Fil. Iniţiativa răspunde solicitărilor primite din partea de numeroșilor cetăţeni libanezi interesaţi să studieze în România, a comunității de afaceri şi familiilor mixte româno-libaneze.[...]
Sâmbătă, 27 august 2011 - Vineri, 18 noiembrie 2011
În perioada 27 august - 18 noiembrie 2011, la sediul ICR Stockholm este deschisă expoziţia „Nu îmi lipseşte lumea artei. Oare eu îi lipsesc ei?” a artistului suedez de origine română Dorinel Marc, curator: Niclas Östlind. Cu această ocazie, editura suedeză Arena va publica o monografie a artistului, care va fi lansată în luna octombrie. Monografia apare cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin programul de finanţare PUBLISHING ROMANIA. [...]
Marţi, 21 iunie 2011 - Miercuri, 21 decembrie 2011
TalkingAboutBorders.eu Drama Competition este un proiect derulat de Ministerul Afacerilor Europene și Internaționale din Austria și PEN-Club Austria în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Timișoara, și coordonat de regizorul Christian Papke. Lansat în 2005, concursul se desfășoară anual într-o țară din Europa de Est. În 2011, proiectul este adresat dramaturgilor români, invitați să participe cu o piesă inedită pe tema „Talking About Borders: The Life Experience in Times of Changes“. Piesa câștigătoare va fi montată în Germania, iar autorului i se va decerna un premiu în valoare de 3500 EUR.[...]
Sâmbătă, 04 iunie 2011 - Duminică, 27 noiembrie 2011
Proiectul Romanian Cultural Resolution - documentary, semnat de Adrian Bojenoiu şi Alexandru Niculescu, vernisat la Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, propune o platformă de documentare şi cercetare a contextului artistic contemporan din România, urmărind soluţiile şi tendinţele pe care artele vizuale le-au dezvoltat în ultimii ani. [...]
Joi, 31 martie 2011 - Duminică, 04 decembrie 2011
În perioada martie – decembrie 2011, Institutul Cultural Român organizează o serie de întâlniri muzicale sub genericul Când Bizanţul eram noi. Ansambluri din ţară şi din străinătate vor interpreta muzica lui Dimitrie Cantemir, precum şi lucrări specifice tradițiilor muzicale proprii. Alături de formaţia Anton Pann, au fost invitate să suţină recitaluri la Institutul Cultural Român ansamblurile En Chordais din Grecia, Anatolia şi Bezmârâ din Turcia şi Constantinople din Iran. Seria întâlnirilor va încheia cu un concert cu participarea artiştilor Kyriakos Kalaitzidis din Grecia, Kyia Tabassian din Iran, Neva Őzgen şi Fikret Karakaya din Turcia. [...]
Joi, 24 februarie 2011 - Joi, 01 decembrie 2011
În perioada 24 februarie – 1 decembrie 2011, cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la naşterea lui George Enescu, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează turneul “George Enescu în Italia”, în colaborare cu Societatea Enescu şi Institutul Cultural Român de la Londra, Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti şi Festivalul Internaţional „George Enescu”. Turneul se va desfăşura în patru oraşe din Italia: Veneţia (26 februarie, Sala Mare a Teatrului La Fenice), Verona (25 martie 2011, Sala Maffeiana a Teatrului Filarmonic), Torino (7 mai, Auditorium RAI) şi Roma (1 Decembrie, Sala Petrassi a Academiei Naţionale Santa Cecilia, în colaborare cu Accademia di Romania).Concertul de deschidere va avea loc la Veneţia în data de 26 februarie şi va reuni pe scena prestigiosului teatru La Fenice pe violoniştii Remus Azoiţei (directorul artistic al Societăţii Enescu de la Londra) şi Gabriel Croitoru (câştigătorul dreptului de folosinţă a viorii Guarnieri ce a aparţinut lui George Enescu) şi pianiştii Eduard Stan (fondatorul Festivalului Enescu de la Heidelberg/Mannheim - 2005) şi Karim Said (câştigătorul primei burse oferite de Societatea Enescu şi Institutul Cultural Român de la Londra în parteneriat cu Royal Academy of Music).[...]






























































