
Miercuri, 28 Februarie 2007 - Miercuri, 16 Decembrie 2009
În 2007, pentru prima dată în România, un ansamblu muzical de clasă internaţională şi-a legat numele de o instituţie simbol a lumii muzicale româneşti. La iniţiativa Institutului Cultural Român, cu sprijinul Filarmonicii „George Enescu”, Cvartetul Belcea a devenit cvartet în rezidenţă la Ateneul Român, într-un proiect construit pe formatul consacrat al rezidenţiatelor la mari instituţii muzicale din lume: o combinaţie de recitaluri extraordinare, uneori alături de invitaţi de talie mondială, şi cursuri de măiestrie destinate unor tinere cvartete în plină ascensiune, din România şi Republica Moldova. [...]

















