
-
77 de ani de bandă desenată românească, la Centrul Belgian al Benzii Desenate de la Bruxelles
Expoziţia „77 de ani de bandă desenată românească“, panoramă a istoriei genului în România, de la deschizătorii de drum până astăzi, va fi inaugurată pe 26 octombrie 2011 la Centrul Belgian al Benzii Desenate de la Bruxelles. Curatorul expoziţiei, Alexandru Ciubotariu, unul dintre reprezentanţii de marcă...HOME » EVENIMENTE » 77 de ani de bandă desenată românească, la Centrul Belgian al Benzii Desenate de la Bruxelles77 de ani de bandă desenată românească, la Centrul Belgian al Benzii Desenate de la Bruxelles
Miercuri, 26 octombrie 2011 - Duminică, 20 mai 2012Expoziţia „77 de ani de bandă desenată românească“, panoramă a istoriei genului în România, de la deschizătorii de drum până astăzi, va fi inaugurată pe 26 octombrie 2011 la Centrul Belgian al Benzii Desenate de la Bruxelles. Curatorul expoziţiei, Alexandru Ciubotariu, unul dintre reprezentanţii de marcă ai tinerei generații de artiști BD, îl va avea alături, la vernisajul de la Bruxelles, pe Dodo Niţă, preşedintele Asociaţiei Bedefililor din România.
Decizia Centrului Benzii Desenate de la Bruxelles de a prezenta publicului belgian, prin tradiţie mare consumator de ficţiune desenată şi exigent cunoscător al genului, o expoziţie de bandă desenată românească confirmă succesul remarcabil de care s-a bucurat în 2010 Salonul European al Benzii Desenate – organizat de EUNIC în România, cu sprijinul Institutului Cultural Român şi al reprezentanţei din Bucureşti a Delegaţiei Wallonie-Bruxelles.
Ilustraţiile şi planşele originale create de graficienii români şi reunite în această expoziţie vor dezvălui publicului din Belgia un filon de creativitate şi imaginaţie puţin cunoscut până acum.
Expoziţia va fi deschisă până la 20 mai 2012.
Cuvinte cheie: expoziţii
Aleea Alexandru nr. 38, 011824 București, România
Tel.: (+4) 031 71 00 627, (+4) 031 71 00 606
Fax: (+4) 031 71 00 607 E-mail: icr@icr.ro



















