Participare românească la Seminarul de Boemistică de la Brno

ICR Praga susţine participarea românească în cadrul Seminarului de Boemistică, desfăşurat la Brno – Stará Říše – Lipnice nad Sázavou – Dobříš, în perioada 11-15 iulie 2015, la care sunt invitaţi toţi câştigătorii concursului de traductologie Susanne Roth (1950-1997, traducătoare cu recunoscută activitate în câmpul boemisticii), a cărui primă ediţie a fost organizată, anul acesta, de către Centrul Ceh şi Secţia literară a Institutului de Artă şi Teatru. 13 candidaţi, din 17 ţări participante, au fost selectaţi câştigători ai acestui prestigios premiu, de către un juriu alcătuit din 90 de experţi în domeniu: Bulgaria: Borislava Spasova, Egipt: Bothaina Abdelahay Mohamed, Finlanda: Sampo Saari, Croaţia: Marija Ozretić, Japonia: Akane Ema, Letonia: Aiga Veckalne, Ungaria: Zsuzsanna Juhászné Hahn, Polonia: Aleksandra Seidel-Mączyńska, România: Gabriela Georgescu, Rusia: Xenia Timenčik, Spania: Diana Bass, Suedia: Maria Pobuda, Ucraina: Myroslava Čučupaka. http://www.vetrnemlyny.cz/aktuality/99-Bohemisticky-seminar-2015