Institutul Cultural Roman "Titu Maiorescu" din Berlin

Institutul Cultural Român din Berlin a fost înființat în anul 1999.

Din 2003 este membru fondator al Comunității Institutelor Culturale Europene din Berlin (GEK) și din 2006 membru al rețelei EUNIC (European National Institutions of Culture).

Sarcina institutului este de a prezenta publicului german România drept o țară europeană cu o puternică tradiție intelectuală și artistică și de a promova cultura română în toată diversitatea ei.

Anual, institutul organizează numeroase manifestări și se bucură de participarea unor personalități culturale din Germania și România, provenind din mediul academic și din toate domeniile artistice.

Astfel, ICR Berlin oferă o tribună pentru arta și cultura română, reprezentând un loc de întâlnire pentru toți cei care se interesează de România.