
-
Institutul Cultural Român, partener al Astra Film Festival
În perioada 25-30 octombrie 2011 se desfăşoară la Sibiu cea de-a XI-a ediţie a Astra Film Festival, cel mai vechi festival internațional de documentar din România şi cel mai amplu festival de profil din Europa Centrală şi de Est. Partener al manifestării, Institutul Cultural Român va acorda cel mai important premiu: Trofeul...HOME » EVENIMENTE » Institutul Cultural Român, partener al Astra Film FestivalInstitutul Cultural Român, partener al Astra Film Festival
Marţi, 25 octombrie 2011 - Duminică, 30 octombrie 2011În perioada 25-30 octombrie 2011 se desfăşoară la Sibiu cea de-a XI-a ediţie a Astra Film Festival, cel mai vechi festival internațional de documentar din România şi cel mai amplu festival de profil din Europa Centrală şi de Est. Partener al manifestării, Institutul Cultural Român va acorda cel mai important premiu: Trofeul Astra Film. În afara proiecţiilor de filme documentare, ediţia din acest an găzduieşte, printre altele, expoziţii de fotografie, spectacole de muzică, workshop-uri şi, pentru prima dată, o serie de masterclass-uri cu invitaţi din elita producătorilor şi regizorilor de film documentar din lume.Organizatorii celui mai important eveniment din lumea filmului documentar din Europa Centrală și de Est au încheiat selecția filmelor care vor fi proiectate în cadrul acestei ediţii.
Pentru a putea înțelege spectacolul lumii contemporane, dar și felul în care reușesc autorii să îl exprime prin film, pe marile ecrane, la Astra Film Festival vor fi aduse în acest an 100 de documentare din 30 de țări. Din cele peste o mie de filme din 74 de țări înscrise la AFF, au fost selecționate pentru cele patru secțiuni competiționale – International, Europa, Romania și Student Docs – 54 de producții. Împreună cu filmele prezentate în secţiunile speciale: Astra Film Junior, Eco-Doc, Made in Romania, Panel Doc-Investigational, One World Romania și Panorama, AFF 2011 proiectează în total 100 de filme.
Astra Film Festival este un eveniment organizat de Astra Film – departament al Complexului Naţional Muzeal Astra – şi de Fundaţia Astra Film.
Detalii: www.astrafilm.ro
Cuvinte cheie: film
Aleea Alexandru nr. 38, 011824 București, România
Tel.: (+4) 031 71 00 627, (+4) 031 71 00 606
Fax: (+4) 031 71 00 607 E-mail: icr@icr.ro



















