Premiera filmelor românești Aferim! și Un etaj mai jos în Republica Cehă

Premiera filmelor romanesti Aferim! si Un etaj mai jos in Republica Ceha

cinematograful Svetozor, Vodickova 41, Praga 1 – avanpremiera Aferim! de Radu Jude

Aferim! de Radu Jude și Un etaj mai jos de Radu Muntean, unele dintre cele mai noi producţii cinematografice româneşti, recunoscute deja în competiţiile europene de profil, intră, de la începutul lunii octombrie 2015, pe piaţa culturală din Republica Cehă. Răspunzând obiectivului primar ce vizează demersuri în direcţia exportului de cultură românească în ţara de reşedinţă, ICR Praga, în parteneriat cu casa de distribuție Film Distribution Artcam, prezintă avanpremiera Aferim! în data de 5 octombrie, începând cu orele 20:30, la cinematograful Svetozor, în prezența producătorului Jiri Konecny, filmul urmând a fi distribuit în cinematografe din 8 octombrie.

Premiera Un etaj mai jos de Radu Muntean va avea loc pe data de 12 noiembrie 2015, cu aceeaşi dată rămânând pe marile ecrane.

Aferim! – este un un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a anului 1835. Zapciul Costandin, însoţit de fiul său, caută un rob fugar. Aferim! dramatizează astfel un fost subiect tabu, sclavia rromilor din România care a fost abolită în 1856. Un film ce vorbeşte „despre prejudecăţi, dar şi despre limitele reprezentării realităţii istorice prin cinema, despre frumuseţea limbii române şi despre legătura dintre trecut şi prezent“, cu care Radu Jude a câștigat “Ursul de Argint” pentru cel mai bun regizor la Berlin.

Un etaj mai jos – este o dramă derutantă (oblique drama) care spune povestea lui Pătraşcu, un personaj aparent banal ce are ghinionul de a fi unicul martor la o altercaţie domestică terminată cu o crimă. Restul este despre el. Filmul a fost selectat în secţiunea “Un Certain Regard” a Festivalului de la Cannes.


Media