ICR Bucureşti oferă patru burse de participare la Cursurile de limba română de la Brașov

Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească, Braşov, România
ediţia a XX-a, 1-26 iulie 2014

ÎNVĂŢAŢI LIMBA ROMÂNĂ ÎN ROMÂNIA!
Institutul Cultural Român organizează Cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească în cetatea transilvană de secol XII, Braşov! Programul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor“ şi Centrul Cultural Reduta.

Burse
Institutul Cultural Român oferă 4 burse integrale ce acoperă în totalitate taxa de participare. Acestea sunt destinate studenţilor catedrelor de romanistică din străinătate, celor care folosesc limba română în activităţile de documentare, traducere sau redactare a unor lucrări ştiinţifice despre cultura şi civilizaţia românească.
Cursanţii care se înscriu la cursurile de vară şi se încadrează în categoriile de mai sus, pot candida pentru aceste locuri prin trimiterea următoarelor documente suplimentare (redactate în limba engleză sau română):
- o scrisoare de intenţie
- o scrisoare de recomandare din partea unui profesor sau a unei persoane care cunoaşte activitatea cursantului.
Data limită de înscriere şi depunere a documentelor suplimentare pentru candidaţii la locurile scutite de taxă este 30 aprilie 2014.

Cererile vor fi evaluate de un juriu compus din 3 persoane din afara instituției.

Contact: Ana Borca
ana.borca@icr.ro
(+4) 0317 100 672; Fax: (+4) 021 230 13 73

Detalii suplimentare: www.icr.ro/cursuri_brasov2014